Scrisori din vacanță (1)

Dragul meu,

Am ajuns, în sfârşit, la ţară.

Agroturismul rural se practică la sat. Aşa am înţeles de la gazda mea, care mi-a luat o sută pe cameră, încă de când am intrat pe poartă.

Am parcat maşina unde am crezut eu că e mai bine. Vreo oră ne-am chinuit să scoatem porcul de sub ea. Ne-am bucurat degeaba. Şi-a revenit.

Gazda m-a invitat să vedem camera. E frumoasă, n-are ferestre, iar pe peretele din faţă e o poză cu mamaie şi cu tataie. Nu ai noştri. Ai lor. Şi-un ştergar pe care scrie: „Numai mitocanu’ caută-n friptură curcanu’!”.

Citim atent, după care gazda ne invită la masă. Au aşternut în curte. Pe iarbă. Un macat frumos şi plăcut înţepător.

Gazda aduce pâinea. E caldă. Gazda. Adică primitoare. Soţia nu poate să prindă o raţă. Tanti Jenica, soţia lu’ domnu’ gazda, care nu vrea să ne spună cum îl cheamă, pentru că s-ar putea să-i meargă rău. Până la urmă alergăm toţi şi prindem raţa. Nu mă mai iau în viaţa mea după nevastă-mea. E găină. Nu ea. Chestia aia de-am prins-o.

În sfârşit, vom mânca.

Atunci când am intrat în curte, tanti Jenica desfrunzea o pasăre. Acum aduce castronul cu fasole. Copiii ei, cu copiii lor, mănâncă liniştiţi, undeva, sub un umbrar.

Ce să-ţi spun, parcă noi n-am mai văzut ostropel… Ce să-ţi spun? Decât că tocmai ce fiu-meu şi cu unul dintre nepoţii gazdei au tras un şut în vinclu. Spălăm mingea de fasole. Spălăm şi hainele. Ne spălăm şi pe noi. Ne ducem să ne culcăm. Aţipim. Ne trezim. Rage măgarul.

Gazda ne bate-n uşă: „Pisica e la voi?”. „Nu!”. Ne culcăm la loc. Ne trezim din nou. Suntem mai mulţi. A, e nepoţelul gazdei. Doarme cu fiu-meu. Îl dau afară. N-am nimerit pe cine trebuia. Nevastă-mea bate la uşă. Îi deschid. Ne culcăm. Ne trezim. Cântă cocoşii. Strângem tot.

Ne îndreptăm spre casă.

A fost frumos, atât timp cât nu avem victime.