Scrisori din vacanță (5)

Dragul meu,

Am ajuns cu bine aici, în Turcia.

Acum sunt pe malul mării, iar prietena mea e încă la Istanbul, cu prietena ei şi cu alţi prieteni pe care-i cunoaşte mai de mult, pe unii chiar de două zile, de când am ajuns. A zis că trebuie să rămână, deoarece a câştigat un bilet la o croazieră pentru două persoane de acelaşi sex opus.

Nici nu m-a interesat, pentru că nu voiam să nu cheltuiesc la blană cei şaptezeci şi cinci de dolari pe care i-am plătit   printr-o agenţie din Perişor pentru această reuşită şedere în sejur.

Am călătorit până aici cu autocarul. A fost şi frumos şi intim, pentru că, din dorinţa de a nu face două drumuri, şoferul a urcat în maşină şi seria cealaltă, care trebuia să ajungă aici pe întâi august, când plecam noi. L-am înţeles, pentru că a zis că are două combine şi, dacă bate drumurile cu noi, trece seceratul şi nu-şi amortizează investiţia. A fost, însă, mai bine pentru toţi şi, repet, foarte intim, astfel încât la coborâre aveam deja trei gravide.

Acum stau aici, pe şezlong, pe malul Mării… pe malul Mării…pe litoral, aici.

Şi nu mai sunt cum eram ieri. Deja mă descurc mai bine. Turcii sunt ospitalieri. Nu sunt nici pe departe aşa cum am învăţat noi la istorie.

Chelnerul care m-a servit ieri, aici, pe plajă nu s-a desprins de lângă mine până când nu am plecat. Când l-am întrebat de ce face asta, mi-a răspuns în limba turcă: ”Oţ, ciordel, portofel!”. Cred că a vrut să-mi spună că, de fapt, era un fel de bodyguard, ca să nu-mi ia cineva ceva. Asta trebuie să fie, căci altfel, la ce s-ar fi referit?

A, l-am văzut şi pe David Hasselhoff, înotând departe, în mare. L-am recunoscut uşor, după pluta pe care de-atâtea ori i-am văzut-o la televizor. Ce să faci, aici ne facem noi, ăştia, concediile…

Chelnerul acela m-a întrebat, tot în turcă:  „What do you want?”, dar i-am spus că nu e nevoie, pentru că-mi mai rămăseseră de pe drum roşii, brânză şi-o pulpă de pui.

M-am bronzat un pic, până pe la opt seara, când am plecat pe terasă. Acolo m-a întâmpinat o cadână, care m-a condus la masa mea. O masă excelentă, aşezată lângă uşa de la bucătărie, o masă de la care se auzea perfect numai orchestra şi pe care, ca să deschidă uşa mai uşor, chelnerii aşezau aproape toate farfuriile.

Terasa este excelentă. Am văzut la feluri de mâncare…Oho! Dar m-am şi supărat un pic, pentru că amărâta aia de chelneriţă m-a minţit că n-are bere la dozator. A venit personal şeful de sală şi mi-a adus o halbă. Mi-a zis să nu-i dau banii pe ea. Era cam trezită, dar mi-au confirmat că aşa e berea la ei.

E, dar cât era să mai stau? Mi-am terminat punga de seminţe şi-am plecat să vizitez monumentele istorice. Am văzut vreo două standuri şi m-am întors spre hotel. Am fost şi la teatru, de cum am ajuns. Acolo ne-a lăsat autocarul. E frumos, e văruit, n-am ce zice şi-am înţeles că nici biletul nu e prea scump.

Seara trecută, însă, m-am mai plimbat pe faleză…Am văzut tineri sărutându-se şi chiar sărutându-mă.

M intrat la mine-n cameră. Singur. Lux! Săpun în baie, prosop, chiuvetă cu duş., ieşire direct în cameră şi balcon în interior.

Am stat un pic pe balcon, am mai fumat o ţigară şi, până la urmă, l-am dat pe Cristi mai încolo şi m-am culcat.

Azi-dimineaţă am căutat disperat un telefon ca să-ţi vorbesc, să nu mai arunc banii pe timbre, plicuri şi alte tâmpenii, dar a fost imposibil. Ori cartelele noastre româneşti nu sunt bune, ori telefoanele lor, că am băgat tot felul de fise, inclusiv de lemn, dar n-a fost chip să vină tonul.

O să-ţi mai scriu, că doar ştii bine că mai stau aici câteva zile. De aci plec în Italia…

N-am ce să fac: trebuie să mă întorc la serviciu.