Connect with us

Evenimente

Ședință solemnă

Personalitatea Regelui Mihai va fi omagiată astăzi într-o şedinţă solemnă în Parlament

Published

on

Personalitatea Regelui Mihai va fi omagiată astăzi într-o şedinţă solemnă în Parlament, la care participă şi preşedintele Klaus Iohannis. Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului suveran va fi adus în ţară pe 13 decembrie, iar în următoarele trei zile este doliu naţional în România. Înhumarea va avea loc sâmbătă, la Curtea de Argeş, iar la funeralii vor fi prezente aproximativ 100 de personalităţi din toată lumea, inclusiv şefi de stat şi de guvern, membri ai unor familii regale. Regele Mihai a murit marţi, la reşedinţa sa din Elveţia, la 96 de ani.

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National12 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional12 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional12 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional12 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional13 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional13 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional13 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON