Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Senator ranit intr-un grav accident de circulatie

Senator ranit intr-un grav accident de circulatie

Publicat de Cosmin Meca, 24 ianuarie 2015, 12:21

     O persoană şi-a pierdut viaţa şi alte cinci au fost rănite într-un accident care a avut loc aseară pe drumul naţional 1A, în localitatea Lipăneşti din judeţul Prahova. Printre cei răniţi se află deputatul Sorin Teju – cu o dublă fractură la gambă – iar soţia acestuia şi o altă femeie din acelaşi autoturism sunt în comă profundă. În aceeaşi maşină s-a aflat şi o altă femeie, care a murit. Alte două persoane au suferit politraumatisme, toate victimele fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Potrivit unor surse citate de agenţiile de presă, deputatul se afla la volanul maşinii sale, însă nu el ar fi provocat accidentul, ci şoferul unui alt autoturism care ar fi intrat pe contrasens. Investigaţiile continuă.

MAI lansează o campanie de sprijin pentru copii în perioada examenelor
National marți, 16 iunie 2026, 10:42

MAI lansează o campanie de sprijin pentru copii în perioada examenelor

Ministerul Afacerilor Interne lansează campania „Niciun examen nu merită un copil pierdut. Cea mai mare notă este să știe că ești alături...

MAI lansează o campanie de sprijin pentru copii în perioada examenelor
Sindicaliștii din Educație anunță protest de amploare în Capitală
National marți, 16 iunie 2026, 09:11

Sindicaliștii din Educație anunță protest de amploare în Capitală

Sindicaliștii din Educație vor participa miercuri, 17 iunie, la un miting de amploare, cu peste 20.000 de persoane, în Capitală, în fața...

Sindicaliștii din Educație anunță protest de amploare în Capitală
Schimbări importante în UE privind zborurile: ce despăgubiri ai putea primi dacă avionul întârzie sau este anulat
National marți, 16 iunie 2026, 08:34

Schimbări importante în UE privind zborurile: ce despăgubiri ai putea primi dacă avionul întârzie sau este anulat

Uniunea Europeană a ajuns, pe 15 iunie 2026, la un acord politic privind modificarea regulilor pentru drepturile pasagerilor aerieni. Documentul nu...

Schimbări importante în UE privind zborurile: ce despăgubiri ai putea primi dacă avionul întârzie sau este anulat
Vechimea în muncă poate fi verificată online. Ce trebuie să faci în 2026
National luni, 15 iunie 2026, 19:24

Vechimea în muncă poate fi verificată online. Ce trebuie să faci în 2026

În 2026, vechimea în muncă poate fi verificată online prin două platforme oficiale: portalul Casei Naționale de Pensii Publice, folosit pentru...

Vechimea în muncă poate fi verificată online. Ce trebuie să faci în 2026
National luni, 15 iunie 2026, 11:22

Dosarul 10 August: Foști șefi ai jandarmeriei au fost achitați

Tribunalul Militar București a decis luni, 15 iunie, achitarea foștilor șefi ai Jandarmeriei implicați în reprimarea violentă a...

Dosarul 10 August: Foști șefi ai jandarmeriei au fost achitați
National luni, 15 iunie 2026, 10:54

A fost lansată platforma națională OralOncoCheck

Colegiul Medicilor Stomatologi din Romania (CMSR) a lansat platforma națională OralOncoCheck, dedicată informării, depistării precoce și...

A fost lansată platforma națională OralOncoCheck
National luni, 15 iunie 2026, 10:29

Vameșii declanșează grevă de avertisment

Sindicatul Naţional Meridian, organizaţie reprezentativă a angajaţilor din cadrul Autorităţii Vamale Române, anunţă declanşarea unei greve...

Vameșii declanșează grevă de avertisment
National luni, 15 iunie 2026, 09:16

Adrian Veștea: Prioritatea mea este una singură, aceea de a restabili echilibrul și consecvența în actul guvernării

„Prioritatea mea este una singură, aceea de a restabili echilibrul și consecvența în actul guvernării și să asigurăm baza necesară...

Adrian Veștea: Prioritatea mea este una singură, aceea de a restabili echilibrul și consecvența în actul guvernării