Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Sesiune prelungită la AFIR

Sesiune prelungită la AFIR

Publicat de Puiu Vulea, 29 septembrie 2017, 13:07 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 20:15

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță prelungirea până, la 31 octombrie 2017, a sesiunii de primire a proiectelor de investiții în procesarea sau marketingul produselor agricole și pomicole finanțate prin submăsurile 4.2 și 4.2a din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Alocarea financiară stabilită pentru sesiunea din acest an, aferentă submăsurii (sM) 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole” este de 100 de milioane de euro. Până în prezent au fost depuse 46 de cereri de finanțare, în valoare totală nerambursabilă de peste 41 de milioane de euro.

Alocarea financiară pentru sM 4.2a „Investiţii în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol” este de 12 milioane de euro pentru sesiunea din acest an, din care au fost solicitate până acum 1,6 milioane de euro.

Sprijinul nerambursabil acordat pentru procesarea produselor agricole și pomicole este de până la 50% nerambursabil, iar valoarea finanțării este de maximum 2,5 milioane/ proiect pentru sM 4.2 și de maximum 1,5 milioane/ proiect în cazul sM 4.2a.

Depunerea cererilor de finanțare se face on-line, pe pagina oficială a Agenției, www.afir.info, până la termenul limită al sesiunii, respectiv 31 octombrie 2017, ora 16.00. Toți cei interesați să depună cereri de finanțare prin sM 4.2 și sM 4.2a, pot consulta gratuit Ghidul solicitantului și anexele aferente pe site-ul AFIR, la secțiunea „Investiții PNDR”.

Craiova: O nouă parcare în cartierul Brazda lui Novac
Regional luni, 29 iunie 2026, 16:21

Craiova: O nouă parcare în cartierul Brazda lui Novac

În cartierul Brazda lui Novac, în apropierea bulevardului Dacia și a fostei Regii de Tutun, au fost finalizate lucrările de amenajare a unei noi...

Craiova: O nouă parcare în cartierul Brazda lui Novac
Gorj: Tabăra de sculptură în lemn „Simboluri dacice în arta lemnului din România” revine la Polovragi
Regional luni, 29 iunie 2026, 16:06

Gorj: Tabăra de sculptură în lemn „Simboluri dacice în arta lemnului din România” revine la Polovragi

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Primăria și Consiliul Local Polovragi, împreună cu Asociaţia...

Gorj: Tabăra de sculptură în lemn „Simboluri dacice în arta lemnului din România” revine la Polovragi
Premieră națională la Universitatea din Craiova
Regional luni, 29 iunie 2026, 15:44

Premieră națională la Universitatea din Craiova

Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică din cadrul Universității din Craiova lansează prima dublă specializare din domeniul...

Premieră națională la Universitatea din Craiova
Craiova: puncte de prim-ajutor și recomandări în perioada caniculară
Regional luni, 29 iunie 2026, 15:16

Craiova: puncte de prim-ajutor și recomandări în perioada caniculară

Pentru a preveni situațiile neplăcute cauzate de temperaturile ridicate din această perioadă, Primăria Craiova a instituit mai multe puncte de...

Craiova: puncte de prim-ajutor și recomandări în perioada caniculară
Regional luni, 29 iunie 2026, 12:18

Proiect Gala „150 de personalități gorjene”

Universitatea „Constantin Brâncuși”  (UCB) din Târgu Jiu, în parteneriat cu Consiliul Județean Gorj și Primăria Municipiului Târgu Jiu...

Proiect Gala „150 de personalități gorjene”
Regional luni, 29 iunie 2026, 11:46

SPEED – acțiune pentru combaterea vitezei excesive

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj se alătură în această săptămână acțiunii europene SPEED, sub...

SPEED – acțiune pentru combaterea vitezei excesive
Regional luni, 29 iunie 2026, 11:24

Gorj: Biblioteca Județeană „Christian Tell” dă startul Atelierelor de Vacanță

De la 1 iulie, Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj dă startul proiectului „Ateliere de Vacanță”, organizat la Filiala pentru...

Gorj: Biblioteca Județeană „Christian Tell” dă startul Atelierelor de Vacanță
Regional luni, 29 iunie 2026, 11:14

Administrația Parcului Național Defileul Jiului – apel către cetățeni

Administrația Parcului Național Defileul Jiului lansează un apel la populație să manifeste prudență și să evite orice activități...

Administrația Parcului Național Defileul Jiului – apel către cetățeni