Connect with us

Evenimente

Sesizări la DNA

Într-un articol de presă se afirmă că vicepremierul Dan Barna ar fi printre persoanele reclamate

Published

on

Două sesizări ale Departamentului de Luptă Antifraudă au intrat luni pe rolul DNA cu privire la presupuse nereguli legate de derularea a două proiecte finanțate cu fonduri europene – anunță Direcția Națională Anticorupție, după ce într-un articol de presă se afirmă că vicepremierul Dan Barna ar fi printre persoanele reclamate pentru posibila săvârșire a unor fapte de natură penală. DNA precizează că cele două documente se află în procedură de înregistrare și repartizare, astfel că în acest moment nicio persoană nu are calitatea de suspect sau de inculpat. Reporterul RRA Diana Surdu amintește că într-o anchetă jurnalistică din 2019 erau lansate acuzații privind fraude și conflicte de interese în activitatea unei companii fondate de liderul USR. Dan Barna spune că nu există nici o faptă care să îi fi fost comunicată sau care să fi fost reținută în ceea ce îl privește.

ULTIMA ORĂ

Regional11 ore ago

Peste 750 de posturi sunt vacante în prezent la SJU Slatina

Peste 750 de posturi sunt vacante în prezent la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, potrivit managerului unităţii, Angela Nicolae....

Regional11 ore ago

Se modernizează infrastructura la DGASPC Gorj

Astăzi au demarat lucrările de modernizare a infrastructurii DGASPC Gorj. Acestea se desfășoară în cadrul unui proiect de creștere a...

International11 ore ago

Preşedinta Maia Sandu a cerut Parlamentului de la Chişinău să declanşeze procedura de organizare a referendumului de aderare a ţării la UE

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut astăzi Parlamentului de la Chişinău să declanşeze procedura de organizare a referendumului de...

National11 ore ago

În acest an, Ministerul Finanțelor planifică 5 emisiuni de titluri de stat pentru populație FIDELIS (AUDIO)

Ministerul Finanţelor intenţionează să desfăşoară, în acest an, 5 emisiuni de titluri de stat pentru populaţie FIDELIS cu una mai...

National11 ore ago

Salariaţii din primăriile de comune au declanșat seria de proteste anunţate (AUDIO)

Angajaţii primăriilor din comune au declanşat azi seria de proteste anunţate pentru această săptămână, când zilnic întrerup activitatea pentru un...

Regional12 ore ago

„Noaptea de Poeziei”, la Craiova: Poezie și muzică în debutul primăverii

Pe 21 martie, prima zi după echinocțiul de primăvară, poezia și muzica se întâlnesc pentru cei care înțeleg că ritualul...

Regional14 ore ago

Incendiu pe șantierul din zona adiacentă Aerportului Craiova

Un incendiu a izbucnit, astăzi, în incinta noului terminal al Aeroportului Craiova. A fost vorba de un perete situat pe...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON