Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Sfânta Lumină ajunge și în acest an în România

Miracolul de la Ierusalim, adus în noaptea Învierii

Sfânta Lumină ajunge și în acest an în România

Publicat de Alin Cîrțînă, 19 aprilie 2025, 13:40

Sfânta Lumină, simbol al biruinței vieții asupra morții, va fi adusă și în acest an în România, în seara Sâmbetei Mari. Momentul sacru, așteptat cu evlavie de credincioși, are loc la Ierusalim, unde, în timpul slujbei din Sâmbăta Mare, Lumina Sfântă se coboară în mod miraculos peste Mormântul Domnului, aprinzând vata așezată deasupra lespezii de piatră.

Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, va aduce Sfânta Lumină pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, de unde va fi distribuită delegaților eparhiilor din toată țara. Prin intermediul protopopiatelor, Lumina va ajunge în fiecare parohie, pentru a fi împărtășită credincioșilor în noaptea sfântă a Învierii Domnului.

Tot din Capitală, un delegat al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei va duce Sfânta Lumină și în Basarabia, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei.

Ceremonia oficială de primire a Sfintei Lumini la Catedrala Patriarhală este programată în jurul orei 19:00, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Această tradiție, începută în anul 2009 la inițiativa Patriarhului României, continuă și în Anul Centenar al Patriarhiei Române, fiind un simbol al unității de credință și al comuniunii pascale dintre românii de pretutindeni.

Sfânta Lumină – un miracol viu, care aprinde speranța în fiecare suflet și aduce lumina Învierii în fiecare colț al țării. Despre acest miracol, ne vorbește, în continuare, Simona Lica.

A consemnat Simona Lica, Radio Oltenia Craiova

Procurorii au făcut publice acuzațiile din dosarul deceselor suspecte de la Spitalul Pantelimon
National marți, 10 noiembrie 2026, 15:54

Procurorii au făcut publice acuzațiile din dosarul deceselor suspecte de la Spitalul Pantelimon

Patru medici și două asistente au fost trimiși în judecată. Acuzațiile trebuie examinate de...

Procurorii au făcut publice acuzațiile din dosarul deceselor suspecte de la Spitalul Pantelimon
Un plan cu 57 de măsuri este pregătit pentru protecția copiilor
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:30

Un plan cu 57 de măsuri este pregătit pentru protecția copiilor

Știrile ProTV au relatat despre un pachet de măsuri pregătit pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de abuz asupra...

Un plan cu 57 de măsuri este pregătit pentru protecția copiilor
Pe litoral a fost deschisă prima fermă de stridii din România
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:28

Pe litoral a fost deschisă prima fermă de stridii din România

Exemplarele tinere au fost amplasate la aproximativ cinci metri adâncime. Până la comercializare, ele trebuie să ajungă la dimensiunea...

Pe litoral a fost deschisă prima fermă de stridii din România
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată după o defecțiune
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:26

Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată după o defecțiune

Știrile ProTV au relatat luni seara că defecțiunea a apărut în partea clasică a unității, la câteva zile după revenirea în...

Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată după o defecțiune
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:24

Senatul a adoptat rapoartele finale în două anchete parlamentare

Plenul a votat luni documentele comisiilor privind cazul Mykonos și întâlnirea...

Senatul a adoptat rapoartele finale în două anchete parlamentare
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:22

Tribunalul București a dispus arest la domiciliu pentru Călin Georgescu; decizia nu este definitivă

Instanța a decis din nou înlocuirea arestului preventiv, însă hotărârea de luni poate fi...

Tribunalul București a dispus arest la domiciliu pentru Călin Georgescu; decizia nu este definitivă
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:20

PSD propune criterii pentru reorganizarea administrației locale

Grupul de lucru al partidului a prezentat șase criterii de evaluare și ideea unor comitete la nivel...

PSD propune criterii pentru reorganizarea administrației locale
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:18

Constanța și Varna, anunțate ca sedii ale unui hub european de securitate maritimă

România și Bulgaria ar urma să găzduiască cele două sedii. Comisia Europeană a anunțat separat 10 milioane de euro pentru operațiuni...

Constanța și Varna, anunțate ca sedii ale unui hub european de securitate maritimă