Connect with us

Sport

Simona Halep, eliminată de la Turneul WTA de la Montreal

Published

on

Jucătoarea română de tenis, Simona Halep, a fost eliminată, în turul secund al turneului WTA de la Montreal (Canada), dotat cu premii în valoare totală de 1.835.490 de dolari, fiind învinsă în trei seturi, 6-1, 5-7, 4-6, de americanca Danielle Collins, după aproape trei ore de joc. Halep, dublă campioană la Montreal (2016, 2018), a disputat primul său meci, după accidentarea la gamba stângă, pe care a suferit-o, în urmă cu trei luni, în timpul turneului de la Roma, şi care a împiedicat-o să îşi apere titlul la Wimbledon şi să participe la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Reprezentanta ţării noastre, cap de serie numărul 6, la competiţia canadiană, a părăsit, săptămâna aceasta Top 10 WTA, pentru prima oară, din 2017, şi ocupă, acum, poziţia a 13-a, în ierarhia mondială.