Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Simplificarea procedurii de accesare a programului Tomata

Simplificarea procedurii de accesare a programului Tomata

Publicat de Puiu Vulea, 16 februarie 2022, 12:56

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Ionuț Chesnoiu a anunțat, printr-o postare pe pagina de socializare, că în urma dialogului cu fermierii interesați de accesarea programului Tomata dar și de celelalte programe derulate în acest an, a fost luată decizia de a simplifica procedura de acordare a sprijinului acordat agricultorilor.

Astfel, potrivit celor transmise de ministrul Agriculturii,

– va fi prelungit termenul de depunere a cererilor pentru obținerea ajutorului de minimis pentru legumele în spații protejate până la data de 1 aprilie 2022, inclusiv;

– va fi abrogat criteriul de eligibilitate referitor la obligațiile fiscale restante la bugetul general consolidat al statului, pentru ambele scheme de ajutor de minimis;

– va fi eliminat certificatul de atestare fiscală și a cazierului fiscal din cadrul documentației atașate cererii pentru înscrierea în ambele scheme de ajutor de minimis.

„Măsurile pe care le luăm reflectă feedbackul ce ne este oferit constant de către potențialii beneficiari ai acestor programe. Rolul nostru ca administrație este să răspundem nevoilor reale ale fermierilor”, a mai precizat Adrian Ionuț Chesnoiu.

Rabla pentru tractoare – program pentru înnoirea parcului de tractoare și mașini agricole
Agrare vineri, 8 noiembrie 2024, 21:44

Rabla pentru tractoare – program pentru înnoirea parcului de tractoare și mașini agricole

Fermierii vor putea achiziționa tractoare și mașini agricole autopropulsate, dar și accesorii...

Rabla pentru tractoare – program pentru înnoirea parcului de tractoare și mașini agricole
Producătorii agricoli vor primi despăgubiri de la stat
Agrare joi, 7 noiembrie 2024, 20:42

Producătorii agricoli vor primi despăgubiri de la stat

Producătorii agricoli vâlceni vor primi despăgubiri de peste 5,3 milioane de...

Producătorii agricoli vor primi despăgubiri de la stat
Începe plata despăgubirilor de secetă, pentru fermieri
Agrare miercuri, 6 noiembrie 2024, 22:30

Începe plata despăgubirilor de secetă, pentru fermieri

De săptămâna viitoare începe plata despăgubirilor pentru...

Începe plata despăgubirilor de secetă, pentru fermieri
ANSVSA a lansat Portalul Veterinar
Agrare luni, 4 noiembrie 2024, 11:08

Lansare Oficială a Portalului Veterinar ATLAS Vet PORTAL

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a lansat Portalul...

Lansare Oficială a Portalului Veterinar ATLAS Vet PORTAL
Agrare joi, 24 octombrie 2024, 17:47

400 de milioane de euro pentru despăgubirea fermierilor afectați de secetă severă

...

400 de milioane de euro pentru despăgubirea fermierilor afectați de secetă severă
Agrare miercuri, 16 octombrie 2024, 18:54

Olt: nou focar de pestă porcină africană

...

Olt: nou focar de pestă porcină africană
Agrare miercuri, 16 octombrie 2024, 17:19

A început campania de plăţi în avans, 2024

...

A început campania de plăţi în avans, 2024
Agrare marți, 15 octombrie 2024, 18:32

De mâine încep plăţile în avans pentru fermieri

...

De mâine încep plăţile în avans pentru fermieri