Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Starea minerilor răniți la Mina Uricani

Starea minerilor răniți la Mina Uricani

Publicat de Cosmin Meca, 31 octombrie 2017, 10:44

Cei trei mineri răniţi grav în incendiul de la Mina Uricani din Valea Jiului, care au fost aduşi la Bucureşti, sunt în stare gravă, dar stabilă. Toţi sunt intubaţi, iar unul dintre ei, cu arsuri pe 40% din suprafaţa corpului urmează să fie operat la Spitalul de Chirurgie Plastică. Un al patrulea miner şi-a pierdut viaţa în urma accidentului petrecut ieri dimineaţă în subteran.

Activitatea minei Uricani a fost suspendată, iar autorităţile au deschis o anchetă. Prezent la Uricani, ministrul Energiei, Toma Petcu, a anunţat că se va efectua un studiu referitor la riscurile imediate de la fiecare exploatare minieră din Valea Jiului, fie că sunt în activitate sau în procedură de închidere, astfel încât să poată fi prevenite accidentele de muncă de genul celor petrecute în această lună la minele Lupeni şi Uricani.

Via Transilvanica este oficial traseu pedestru de interes național
National vineri, 12 iunie 2026, 14:25

Via Transilvanica este oficial traseu pedestru de interes național

Traseul Via Transilvanica a devenit oficial traseu pedestru de interes național, urmare a unui ordin semnat de ministrul interimar al Economiei,...

Via Transilvanica este oficial traseu pedestru de interes național
EFdeN formează 1.000 de profesori pentru predarea sustenabilității, inclusiv în Dolj
National vineri, 12 iunie 2026, 11:34

EFdeN formează 1.000 de profesori pentru predarea sustenabilității, inclusiv în Dolj

EFdeN derulează SustenAbilitate 2.0, un program național prin care aproximativ 1.000 de profesori din 20 de județe sunt formați să predea...

EFdeN formează 1.000 de profesori pentru predarea sustenabilității, inclusiv în Dolj
Primul spital de recuperare din istoria Băilor Govora prinde contur
National vineri, 12 iunie 2026, 10:49

Primul spital de recuperare din istoria Băilor Govora prinde contur

Primul spital de recuperare din istoria Băilor Govora prinde contur, la puțin peste un an de la semnarea protocolului de predare-primire a fostei...

Primul spital de recuperare din istoria Băilor Govora prinde contur
Diana Buzoianu anunță controale dure pe litoral după haosul cu șezlonguri și instalații îngropate ilegal în nisip
National vineri, 12 iunie 2026, 08:53

Diana Buzoianu anunță controale dure pe litoral după haosul cu șezlonguri și instalații îngropate ilegal în nisip

Diana Buzoianu a anunțat controale dure pe litoral, după situațiile semnalate anul trecut, când mai mulți operatori au amplasat șezlonguri pe...

Diana Buzoianu anunță controale dure pe litoral după haosul cu șezlonguri și instalații îngropate ilegal în nisip
National joi, 11 iunie 2026, 15:58

Cod portocaliu și Cod galben de inundații în cea mai mare parte a țării

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o Avertizare hidrologică de Cod portocaliu și Cod galben, valabilă în...

Cod portocaliu și Cod galben de inundații în cea mai mare parte a țării
National joi, 11 iunie 2026, 15:25

„Babic de Buzău” – nou produs românesc înregistrat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat joi, 11.06.2026, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/1253 al Comisiei din 04 iunie...

„Babic de Buzău” – nou produs românesc înregistrat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
National joi, 11 iunie 2026, 11:16

Festivalul Internațional Grand Prix Nova, organizat de Radio România, deschide dialogul cultural internațional

În perioada 14-20 iunie 2026, Radio România organizează a XIV-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova,...

Festivalul Internațional Grand Prix Nova, organizat de Radio România, deschide dialogul cultural internațional
National joi, 11 iunie 2026, 08:29

Dosarul 10 August se apropie de prima hotărâre, la aproape opt ani de la intervenția din Piața Victoriei

Dosarul 10 August se apropie de verdict. Tribunalul Militar București ar putea pronunța prima hotărâre în cazul intervenției în forță a...

Dosarul 10 August se apropie de prima hotărâre, la aproape opt ani de la intervenția din Piața Victoriei