Ștefan Luchian, „poetul plastic al florilor“

Ștefan Luchian, un artist de geniu, un avangardist și primul pictor român modern, supranumit „poetul plastic al florilor“, a fost singurul care l-a făcut pe Nicolae Grigorescu să exclame: „În sfârșit, am și eu un succesor!”. Ca și Grigorescu sau Tonitza, Luchian a studiat la Paris și Munchen. Influențat de impresionism, curent la modă în acea epocă, artistul reușește să transmită emoție și candoare, în portretele sale.

În 1900, la vârsta de 31 de ani, pictorul este depistat cu o boală teribilă (scleroză multiplă), care îl duce la paralizie și la incapacitatea de a picta. Îndurând chinuri groaznice, Luchian nu renunță nici un moment la pictură. Continuă să picteze și să expună în diverse expoziții. Deși nu a apucat să cunoască succesul real, artistul s-a bucurat de un grup restrâns de admiratori și prieteni care îi apreciau arta. În 1905, singurul tablou vândut va fi cel achiziționat de Grigorescu.

Fie că vorbim de peisajele sale sau de natura statică, având subiect central, compozițiile florale, tablourile lui Luchian ating o măiestrie inegalabilă.

Întreaga operă a lui Luchian este considerată, și astăzi, un exemplu de neegalat pentru tinerele generații de artiști plastici, iar pasiunea și determinarea sa sunt adevărate lecții de viață, demne de urmat și de omagiat.

În noaptea de 27 spre 28 iunie 1916, pictorul Ștefan Luchian se stingea din viaţă, după o îndelungă suferinţă. Avea doar 48 de ani.