Universitatea Craiova și AFC Hermannstadt se întâlnesc în această seară pe stadionul „Ion Oblemenco“
Oraşul Krivoi Rog, din Ucraina, a preluat zeci de mii de refugiaţi
Franţa şi Olanda ‘aşteaptă cu nerăbdare aderarea României la spaţiul Schengen cât de curând posibil’
ANAF anunţă că nu a încheiat nici un raport, preliminar sau final, al verificărilor realizate la OMV Petrom
Managerii se aşteaptă ca în primele trei luni din acest an să aibă loc o creşterea accentuată a preţurilor
Transport public paralizat (audio)
Miniştrii apărării din statele NATO se vor întâlni mâine (audio)
Conferințe cu public (audio)
Export suspendat
Cea mai caldă zi de ianuarie (audio)
Accesul spre stațiunea Rânca, pe DN 67C, este permis doar mașinilor echipate cu lanțuri antiderapante
Turiştii au avut probleme din cauza zăpezii
Craiova: Restricții de circulație, sâmbătă, pentru partida de fotbal CS Universitatea Craiova – FC Hermannstadt
„Liliacul”, la Opera Română Craiova
Oltenia: Cod galben de precipitații, polei şi viscol
Inspecția Muncii a declanșat campania națională de control în industria minieră
A venit iarna – aproape jumătate din ţară este sub atenţionări meteorologice de diferite intensităţi
Recondiționarea deșeurilor electrice – o idee de afacere profitabilă
Statele Unite şi Germania vor trimite tancuri în Ucraina
Turcia a amânat pe termen nedefinit o reuniune dedicată extinderii NATO
Cancelarul Olaf Scholz ar putea anunţa astăzi că Germania îi va livra Ucrainei tancuri Leopard 2
Handbal: Meci important, pentru fetele de la SCM Craiova, în Liga Florilor
Tenis: Gabriela Ruse a părăsit Australian Open
Echipa masculină de baschet SCM Universitatea Craiova a fost învinsă de FC Porto
Fostul astronaut Buzz Aldrin s-a căsătorit cu românca Anca Faur
Peru: Machu Picchu, închis, pe termen nelimitat
Palatul Buckingham: Trei zile de festivităţi, cu ocazia încoronării regelui Charles III, în luna mai
Penélope Cruz, Dua Lipa, Roger Federer și Michaela Coel – gazdele MET Gala 2023
Memoriile prințului Harry, în Guiness Worlds Records, cea mai rapid vândută carte, din toate timpurile
„Metronom” şi „R.M.N.” – în competiţia Festivalului Internaţional de Film de la Göteborg
Dirty Nano și Giulia colaborează pentru prima dată pentru ,,Fumez Amintiri”
Alina Eremia și Mario Fresh îți mulțumesc că ,,Ai fost”
Documentare ucrainene, despre invazia rusă, la Festivalul de Film Independent Sundance
Premiile Gopo 2023 – „Metronom”, „Miracol”, „Imaculat”, între cele 35 de filme româneşti, eligibile pentru marele trofeu
Ziua Culturii Naționale a fost marcată de elevii Cercului de Cultură şi Civilizaţie Greacă din Drobeta-Turnu Severin
Spectacolul Oedip Rege în deschiderea stagiunii Teatrului Național „Marin Sorescu”
Nuvela lui Dinu Săraru „Un fluture alb cu sânge pe aripi”, publicată la Milano în traducerea Nicoletei Presură Călina (audio)
Sibiu: personalităţi din lumea spectacolului vor primi câte o stea pe Aleea Celebrităţilor
Programul Târgului de Carte Gaudeamus Radio România
Ucraina: Monitorizarea radiațiilor de la Cernobîl, în impas
IPJ Olt: 42 de percheziții, în dosare de evaziune fiscală, furt și tăinuire, soldate cu șase arestări
Prețuri la Kil, în Piața BIG
Prețuri la kil – 7 august
Mercurial – Piața Mare din Craiova
De vorbă fără catalog – ediția din 19 ianuarie 2022 ( PODCAST )
Tulburările de limbaj – Ce trebuie să știi?
Liceul Tehnologic ”George Bibescu” din Craiova a aniversat 32 de ani de existență
Interviu cu reprezentatul unei societăți comerciale autorizate pentru montarea repartitoarelor
Interviu cu Marius Nicoli, coordonatorul lotului național de informatică al României
Numarul infectiilor respiratorii a depăşit cu mult 100 de mii de cazuri
Creşte numărul de cazuri de gripă şi de infecţii respiratorii