Connect with us

Regional

Tarifele pentru deşeurile menajere vor creşte în toate localităţile din judeţul Olt

Published

on

Tarifele pentru deşeurile menajere vor creşte în toate localităţile din judeţul Olt, anul acesta, cu circa doi lei pe lună, de persoană.

Potrivit  preşedintelui Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu  tarifele vor ajunge la 6 lei de persoană, pe lună în mediul rural şi la circa 14 lei de persoană în oraşe şi municipii. Noile tarife se vor aplica la finalul procedurilor de aprobare.

În prezent, locuitorii din mediul urban plătesc o taxă de 11,74 lei de persoană pe lună, iar cei din mediul rural  – câte 3,69 lei de persoană lunar.

În judeţul Olt există un sistem integrat de management al deşeurilor, care include colectarea săptămânală a deşeurilor din localităţile rurale, din poartă în poartă, precum şi colectarea deşeurilor de la pubelele subterane sau supraterane din oraşe. După ce sunt colectate, deşeurile sunt transportate la depozitul ecologic de la Bălteni, amenajat din fonduri europene.