Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Tarom încearcă să găsească zboruri alternative pentru cursele anulate

Tarom încearcă să găsească zboruri alternative pentru cursele anulate

Publicat de Lica Simona, 8 iulie 2024, 16:48

Compania Tarom face eforturi, pentru a găsi zboruri alternative pentru pasagerii celor zece curse anulate, în această dimineaţă, pe Aeroportul „Henri Coandă” din capitală. Aproximativ 20 de piloţi sau membri ai echipajelor au invocat probleme de sănătate, astfel că a fost necesară anularea acestor zboruri. Reprezentanţii Tarom au declarat că nu este vorba despre o grevă şi că a fost alocat personal suplimentar, pentru a face faţă acestei situaţii. Majoritatea pasagerilor afectaţi sunt cetăţeni străini,care au aflat abia în aeroport că nu vor mai putea zbura.

Reporterul Radio România, Alex Buzică, a stat de vorbă cu Alexandru Anghel, purtător de cuvânt al Tarom, care a declarat:
”Este o situaţie neprevăzută, fără precedent aş putea spune, în care da, avem mai mult de 20 de piloţi sau comandanţi, în funcţie de caz, care s-au declarat inapţi pentru zbor, iar, în consecinţă, avem aceste 10 zboruri anulate la nivelul zilei de astăzi. Piloții nu sunt în grevă, cel puţin nu avem o situaţie încadrată în situaţia de grevă. Avem echipe Tarom în zona operaţională, care discută cu pasagerii, se încearcă căi de rerutare, s-au şi făcut progrese, în această zonă. Îndemnăm pasagerii, dacă află că zborul lor a fost anulat, să se îndrepte, fie către agenţie, dacă au mers la agenţie şi au achiziţionat biletul de la o agenţie de turism, fie către Tarom, în agenţiile noastre, la call-center, pentru a afla detalii şi a afla paşii următori”.

Sursa: Rador

Programul Rabla Auto 2026 se redeschide!
National joi, 29 octombrie 2026, 15:34

Programul Rabla Auto 2026 se redeschide!

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor anunță că de marți, 3 noiembrie, de la ora 10.00, românii care nu au reușit să se înscrie până...

Programul Rabla Auto 2026 se redeschide!
Ministerul Educației și Cercetării: 36.000 de studenți vor primi burse sociale
National joi, 29 octombrie 2026, 10:14

Ministerul Educației și Cercetării: 36.000 de studenți vor primi burse sociale

Ministerul Educației și Cercetării anunță că peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale în valoare de 925 de lei și în acest an...

Ministerul Educației și Cercetării: 36.000 de studenți vor primi burse sociale
Starea de alertă privind funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost prelungită cu 30 de zile
National joi, 29 octombrie 2026, 09:26

Starea de alertă privind funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost prelungită cu 30 de zile

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a publicat miercuri seara, în Monitorul Oficial, hotărârea privind prelungirea cu 30 de zile a...

Starea de alertă privind funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost prelungită cu 30 de zile
Sâmbătă, lucrări de mentenanță la Registrul Auto Român
National joi, 29 octombrie 2026, 09:04

Sâmbătă, lucrări de mentenanță la Registrul Auto Român

Registrul Auto Român anunță că sâmbătă, 31 octombrie 2026, în intervalul orar 15.00 – 22.00, serviciile destinate publicului nu vor fi...

Sâmbătă, lucrări de mentenanță la Registrul Auto Român
National joi, 29 octombrie 2026, 08:19

Atenționare de călătorie Republica Turcia – Protest spontan al transportatorilor de marfă

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) atenționează transportatorii de marfă români cu privire la desfășurarea unui protest spontan al...

Atenționare de călătorie Republica Turcia – Protest spontan al transportatorilor de marfă
National joi, 29 octombrie 2026, 00:20

Curtea de Apel București a decis definitiv: Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile

Fostul candidat la președinție Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile după ce Curtea de Apel București a admis în...

Curtea de Apel București a decis definitiv: Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile
National miercuri, 28 octombrie 2026, 09:31

Ministrul muncii, Florin Manole s-a întâlnit cu preşedintele BNS, Dumitru Costin

Ministrul muncii, Florin Manole, a avut marți, 27 octombrie, o primă discuţie cu preşedintele BNS, Dumitru Costin, despre problemele...

Ministrul muncii, Florin Manole s-a întâlnit cu preşedintele BNS, Dumitru Costin
National marți, 27 octombrie 2026, 17:56

Condițiile meteorologice nefavorabile închid temporar circulația pe Transfăgărășan

Marți, 27.10.2026, ora 18.00, din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile (ninsoare, ceață și temperaturile scăzute) se închide...

Condițiile meteorologice nefavorabile închid temporar circulația pe Transfăgărășan