Consiliul Naţional PNL a adoptat modificările la statut în privinţa criteriilor de integritate. Astfel, liberalii condamnaţi în primă...
Experţii finanţatorilor internaţionali vor reveni la Bucureşti la sfârşitul lunii viitoare, când se aşteaptă să fie stabilit viitorul...
Stadionul „Nicolae Dobrin” din Trivale găzduieşte, de la ora 17, ediţia cu numărul 60 a Campionatelor Internaţionale de Atletism ale...
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii persoane fizice că data de 25 mai reprezintă termenul limită pentru...
Investiţiile IMM-urilor au scăzut constant în ultimii cinci ani, a declarat la Braşov, preşedintele Consiliului Naţional al...
Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu apreciază creşterea economică a României drept robustă şi sustenabilă....
Legea privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, adoptată acum două zile de Camera Deputaţilor cu acordul tuturor...
Radu Mazăre a demisionat din funcţia de primar al oraşului Constanţa pe care a deţinut-o aproximativ 15 ani. Înalta Curte de...
Fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, va fi judecat în stare de arest preventiv în dosarul în care este acuzat de trafic de...
Dosarul Nana a ajuns în judecată. 8 funcţionari ai primăriei din localitate , între care şi primarul Gheorghe Dobre, au fost...
Maine, 23 mai, în Piața Victoriei din Bucuresti, membrii și simpatizanții Noua Dreapta vor milita “împotriva parteneriatelor civile, a...
Preşedintele Klaus Iohannis îşi lansează, maine, la Bookfest, la Editura Curtea Veche, cel de-al doilea volum, "Primul Pas", pe care îl dedică...
Aproape 3.000 de polițiști vor acționa, în medie, zilnic, în acest weekend, când creștinii de confesiune romano-catolică vor...
Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade pe scara Richter s-a produs vineri, la ora locală 16,49, în zona seismică Vrancea, județul...
Aproape 2000 de oameni au luat parte astăzi la mitingul organizat în Petroșani de Sindicatul Muntele, care vrea să atragă atenția...
Însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Dean Thompson, a depus, astăzi, o coroană de flori la...
Aproximativ 400 de copii din 15 judeţe ale ţării vor sosi, în acest week-end, la Târgu-Jiu pentru a participa la cea de-a XXXIX...
Organele judiciare au reţinut 17 persoane şi au instituit un sechestru de două milioane de lei în urma percheziţiilor...
Fostul comandant al coloniei de muncă de la Periprava, Ion Ficior, trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii,...
Ameninţările în spaţiul cibernetic se înmulţesc, iar atacurile cibernetice, inclusiv asupra site-urilor guvernamentale, au...
Începând de mâine seară, de la ora 23:00, şi până luni, la aceeaşi oră, traficul greu va fi restricţionat în Ungaria,...
Radu Mazăre a demisionat astăzi din funcţia de primar al municipiului Constanţa, potrivit unui comunicat al Primăriei....
Dosarul "Nana" a fost trimis în judecatã. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie informează că...
Tot astăzi, Judecătorii Instanţei Supreme au decis ca primarul suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, să rămână în...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis astăzi ca primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, să fie cercetat în...
Legea privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, adoptată acum două zile de Camera Deputaţilor cu acordul...
Preşedintele Klaus Johannis s-a întâlnit ieri în capitala letonă Riga cu liderul Partidului Popular European, Joseph...
Fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, rămâne în arest. El ceruse magistraţilor Instanței Supreme să fie plasat sub...
Editura Casa Radio îşi aşteaptă, în această săptămână, cititorii la Salonul Internaţional de Carte Bookfest. La standul...
Institutul Cultural Român și Filiala București-Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România, în colaborare cu Radio România Cultural,...
Marin Moraru, unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români, cu o carieră în film şi teatru ce se întinde pe şase decenii, va fi distins cu...
Aproape un turnir a fost Turneul Internaţional Pianul Călător, ajuns în 2015 la cea a V-a ediţie. Ca în poveştile romantice, pianistul Horia...
Violonistul Alexandru Tomescu - unul dintre cei mai cunoscuţi violonişti români, solistul Orchestrelor şi Corurilor Radio care deţine dreptul de...
RADOR (21 mai 2015) - Orchestra Naţională Radio şi Orchestra de Cameră Radio se alătură Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi (SIMN) -...
Fostul ministru Elena Udrea rămâne în arest la domiciliu. Instanţa supremă i-a respins ieri cererea de judecare sub...
Fostul ministru de finanţe Darius Vâlcov l-a denunţat la DNA pe co-preşedintele PNL Vasile Blaga. El susţine că Blaga ar fi...
Legea votului prin corespondenţă trebuie adoptată până la finalul actualei sesiuni a Legislativului, susţin liberalii....
România este 'direct interesată' de parcursul european al Republicii Moldova, Georgiei şi Ucrainei şi doreşte ca summit-ul...
România a semnat, ieri, Actul de la Geneva al Acordului de la Lisabona privind denumirile de origine şi indicaţiile geografice, prin care...
Gimnasta Andreea Munteanu a primit ieri titlul de cetatean de onoare al Municipiului Targu Jiu, prestigioasa distincție fiindu-i înmânată de...
Aproape un turnir a fost Turneul Internaţional Pianul Călător, ajuns în 2015 la cea a V-a ediţie. Ca în poveştile romantice, pianistul Horia...
Revistele culturale vor beneficia de un sprijin financiar de la stat, după ce Camera Deputaţilor, for decizional în privinţa actului normativ, a...
Ionuţ Rudeanu, ginerele co-preşedintelui PNL Vasile Blaga, a fost reţinut în urmă cu puţin timp într-un dosarul de evaziune...
Fostul ministru de finanţe Darius Vâlcov l-a denunţat la DNA pe co-preşedintele PNL Vasile Blaga că ar fi intervenit, de mai multe...
Un poliţist din Timiş a refuzat 250 de euro oferiţi drept mită de un bărbat, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu....
Şeful Poliţiei Române, chestor general de poliţie Petre Tobă s-a întâlnit astăzi la sediul Inspectoratului General al Poliţiei...
Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Botoşani au efectuat 4 percheziţii, în urma cărora au...
Pe parcursul săptămânii trecute, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, aproape...