Connect with us

Sport

Toţi jucătorii lui Sporting Lisabona, excluşi din lot de preşedintele clubului

Bruno de Carvalho, preşedinte al Leilor din 2013, şi-a descărcat mânia pe reţelele de socializare în urma eşecului (0-2) suferit la Madrid în turul sferturilor de finală ale Europa League.

Published

on

Preşedintele lui Sporting Lisabona a decis vineri seară să-i excludă din lot pe toţi fotbaliştii formaţiei, nemulţumiţi de criticile aduse de el după meciul pierdut cu Atletico Madrid în Europa League, astfel încât clubul ar urma să fie obligat să alinieze o echipă B duminică în campionat, scrie agerpres.ro

Joi, Bruno de Carvalho, preşedinte al Leilor din 2013, şi-a descărcat mânia pe reţelele de socializare în urma eşecului (0-2) suferit la Madrid în turul sferturilor de finală ale Europa League.

„În loc să fim 22 aşa cum doream eu, de foarte multe ori am jucat în nouă oameni, iar asta se plăteşte foarte scump”, a scris el pe Facebook. „Văd erori grosolane din partea unor internaţionali şi a unor jucători experimentaţi, asta nu face decât să ne mărească suferinţa”, a adăugat el.

Postarea sa a fost greu de înghiţit de cei mai mulţi fotbalişti din vestiar, mai ales de internaţionalii portughezi Rui Patricio şi William Carvalho, campioni europeni în 2016. Lotul antrenat de Jorge Jesus, echipă aflată acum pe locul 3 în campionat, semifinalistă a Cupei Portugaliei şi câştigătoare în acest sezon a Cupei Ligii, a reacţionat, revoltându-se vineri seară pe reţelele de socializare.

„Suntem Sporting Lisabona… Transpirăm, ne luptăm şi cinstim întotdeauna tricoul pe care-l purtăm. Nu credem în jucătorii perfecţi, fiindcă vrem întotdeauna să evoluăm!”, au afirmat jucătorii într-un text postat pe conturile lor de Instagram şi Facebook. Cei 19 fotbalişti autori ai acestei postări şi-au manifestat „nemulţumirea” după reacţia publică a preşedintelui lor.

Puţin dispus să dezamorseze conflictul, Bruno de Carvalho a reacţionat imediat, tot pe Facebook. „Copii răzgâiaţi care nu respectă nimic şi pe nimeni, la Sporting Lisabona nu e o republică bananieră”, a scris preşedintele. El a adăugat că sportivii care s-au plâns au fost „excluşi din lot cu efect imediat” şi „vor fi sancţionaţi disciplinar de club”.

Ziarul A Bola evocă o posibilă demisie a antrenorului Jorge Jesus, care nu vrea să folosească o echipă remaniată în întâlnirea de duminică împotriva lui Paços de Ferreira.

La 46 de ani, Bruno de Carvalho este la al doilea mandat în fruntea clubului, fiind reales cu peste 85%. Devenit „socio” al lui Sporting în 1986, el a frecventat grupările ultras Juventude Leonina şi Torcida Verde la sfârşitul anilor 1980, fiind supranumit „preşedintele-suporter”.

De la venirea sa, oficialul lansează numeroase critici dure la adresa rivalelor Benfica Lisabona şi FC Porto, cărora încearcă să le sufle titlul de campioană pe care Sporting nu l-a mai câştigat din 2002, când era antrenată de Ladislau Boloni.

În actuala stagiune, Sporting a eliminat-o pe FCSB în play-off-ul Ligii Campionilor (0-0 acasă, 5-1 în deplasare).

ULTIMA ORĂ

Regional2 ore ago

„FĂRĂ BARIERE – TOT ADEVĂRUL DESPRE DROGURI”, la Craiova

În această după amiază, Casa Studenților din Craiova a fost gazda evenimentului „FĂRĂ BARIERE – Tot adevărul despre droguri”. Manifestarea...

Regional3 ore ago

Universitatea Craiova – CFR Cluj: Meci de top în Superliga României

Universitatea Craiova se pregătește pentru un meci crucial în lupta pentru titlu în Superliga României, întâlnind joi, 25 aprilie, pe...

Sport3 ore ago

FCU Craiova remizează 0-0 cu FC Voluntari: Trică explică de ce echipa nu a obținut victoria

FCU Craiova a remizat, scor 0-0, în compania echipei FC Voluntari, într-o partidă susținută ieri pe stadionul „Anghel Iordănescu“. A fost...

Regional3 ore ago

Spectacol extraordinar și concurs cu peste 600 de tineri gorjeni în 25 de ansambluri

În perioada 26-27 aprilie, Târgu Jiu găzduiește cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Jocului și Portului Gorjenesc pentru Tineret ,,Liviu...

technology computer display business technology computer display business
Regional3 ore ago

Instituirea zilei de 11 aprilie ca ”Ziua educației financiare”

           În data de 25 aprilie 2024, la sediul I.S.J. Dolj, ora 11:00, Inspectoratul Școlar Județean Dolj va premia unitățile...

Regional3 ore ago

Arta și creația înfloritoare la Târgul de Paște din Dolj: Expoziții și ateliere de pictură

Centrul Creației Populare Dolj prezintă expoziții, ateliere, paradă de modă la Târgul de Paște și la Galeriile „Cromatic“. Vor fi pânze cu...

Regional3 ore ago

Tragedie pe DN 6: Accident rutier în Răcarii de Sus, o persoană decedată și una rănită

După-amiaza zilei de miercuri, 24 aprilie, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost alertat cu privire la un accident grav...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON