Connect with us

Evenimente

Trafic rutier sigur in conditii de iarna

Meteorologii anunta, incepand de astazi, cod galben de ninsori si intensificari ale vantului. Echipati-va masinile corespunzator!

Published

on

In intervalul 3 ianuarie, ora 14.00 – 4 ianuarie, ora 12.00, Administratia Nationala de Meteorologie anunta Cod galben, astfel urmand a fi inregistrate fenomene precum ninsori, intensificări ale vântului, temperaturi scăzute.  În intervalul menţionat, ninsorile se vor extinde şi vor cuprinde treptat regiunile sudice, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de aproximativ 10 cm. În Oltenia vântul va avea intensificări temporare, atingând la rafală 50…55 km/h, viscolind zăpada.
Având în vedere condiţiile meteo nefavorbile este important ca înainte de a porni la drum, fiecare conducător auto, profesionist sau amator, să-şi echipeze corespunzător maşina pentru sezonul rece.

Poliţiştii recomandă conducătorilor auto efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare, să utilizeze preponderent frâna de motor şi să evite efectuarea depăşirilor, care în asemenea condiţii meteo-rutiere se dovedesc extrem de periculoase.

 Poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. 
Totodată, poliţiştii recomandă conducătorilor de vehicule să circule cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.
Este important ca în zonele urbane să nu se oprească ori să se staţioneze cu autovehiculele pe traseele de deplasare a mijloacelor de transport public, pentru a permite intervenţia mijloacelor de deszăpezire şi desfăşurarea traficului, în general.
 
Şi pietonilor li se recomandă să-şi sporească atenţia, atât în timpul deplasării, cât şi în momentul traversării arterelor rutiere care obligatoriu trebuie făcută doar prin locurile special amenajate şi după o temeinică asigurare.