Connect with us

Info Trafic

Traficul unei dimineți de sâmbătă

Atenție, ceață!

Published

on

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza unor evenimente rutiere, însă în județul Giurgiu, pe DN5 și DN6, și în județul Călărași, pe toate tronsoanele de drumuri naționale, traficul rutier se desfășoară în condiții de ceață densă, vizibilitatea fiind scăzută, local, sub 50 de metri.

Pentru judeţele Brăila, Ilfov, Ialomița, Teleorman, Giurgiu şi Călărași, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare nowcasting referitoare la acest fenomen. Le recomandăm conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată în funcţie de vizibilitate, să mărească distanţa în mers între autovehicule, să nu se angajeze în depăşiri riscante, să folosească luminile de întâlnire, iar dacă vizibilitatea este foarte scăzută şi pe cele de ceaţă.

Reamintim că au fost închise câteva tronsoane ale unor drumuri naţionale (care se încadrează la nivelul IV de viabilitate sau conform regulamentelor de funcţionare) pentru perioada de iarnă. Acestea sunt:

DN7C-Transfăgărăşan, pe tronsonul Piscu Negru (km 104, judeţul Argeş) – Bâlea-Cascadă (km 130+800, judeţul Sibiu) – până în data de 30 iunie 2017, cu posibilitate de modificare, în funcţie de starea zăpezii şi condiţiile meteo;

DN67C-Transalpina, pe tronsonul Rânca (km 34+800, judeţul Gorj) – Şugag (km 79+200, judeţul Alba) – până în data de 31 martie 2017, cu posibilitate de prelungire, în funcţie de starea zăpezii şi condiţiile meteo;

DN17D, în Munţii Rodnei (Paul Rotunda), pe tronsonul nemodernizat, între Valea Mare, Şanţ (km 86+100, judeţul Bistriţa-Năsăud) şi Cârlibaba (km103+632, judeţul Suceava), până în data de 31 martie 2017;

DN1R, în Munţii Apuseni (Pasul Ursoaia), între Poiana Horea (km 58+550, judeţul Cluj) şi Mătişeşti (km 62, judeţul Alba), până în data de 31 martie 2017.

În judeţul Olt, este restricţionată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN64 Găneasa – Râmnicu Vâlcea, între kilometrii 34+000 și 40+915 metri, din cauza unor degradări apărute la podul de la kilometrul 35+900 de metri, situat peste Valea Negrișoara (comuna Găneasa). Traficul greu se desfăşoară deviat, pe următoarea rută ocolitoare: DN65 Găneasa – Salcia, DJ677 Salcia -Pleșoiu (DN64).

Până în data de 15 noiembrie 2016, se execută lucrări de întreţinere periodică (aşternere covoare asfaltice) pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe sectorul cuprins între kilometrii 96 şi 117+500 de metri, pe tronsonul Lehliu-Gară – Fetești. Lucrările se execută pe segmente de maximum 2700 de metri, pe câte o cale de rulare, cu redirecţionarea traficului pe banda a doua a sensului opus (implicit, autovehiculele care circulă din sens opus vor folosi prima bandă). Excepţie va face segmentul cuprins între kilometrii 104+500 şi 106+500 (nodul rutier Drajna), unde se va circula pe câte o bandă.

Pe sectoarele pe care circulaţia se va desfăşura deviat (de pe un sens pe celălalt), viteza de deplasare a autovehiculelor va fi limitată la 60 km/h.

Lucrările se vor desfăşura fără întrerupere, în perioada menţionată (atât pe timp de noapte, cât și pe timp de zi, inclusiv în weekend). Pentru ca participanţii la trafic să observe din timp zonele în lucru, balizele cu lumini intermitente vor funcţiona şi ziua.

Le recomandăm conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară instituită.

În județul Galați, pe DN25 Galați – Tecuci este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone între localitățile Șendreni și Hanu Conachi, fiind impusă şi restricţie de viteză de 50 km/h. Tronsonul de drum a fost afectat de inundaţii şi închis în perioada 12-16 octombrie 2016 (între kilometrii 31+200 – 68+197).

În județul Argeș, până în data de 15 noiembrie 2016, pe DN7 Piteşti – Râmnicu-Vâlcea, între kilometrii 128 şi 134, pe raza comunei Drăganu, se efectuează lucrări de decopertare şi asfaltare, iar traficul rutier se desfăşoară pe o bandă, alternativ, fiind dirijat de piloţi de circulaţie. În zona de lucru se circulă deseori în coloană.

În judeţul Vâlcea, pe DN7 Râmnicu-Vâlcea – Sibiu, până în data de 1 decembrie 2016, pentru a se permite executarea lucrărilor de consolidare a viaductului Cârligu Mic, circulația rutieră se desfăşoară restricționat, pe o bandă, alternativ (pe toată lungimea viaductului). Şi în acest loc se formează adesea coloane de autovehicule.

Pe DN13C, pe sectorul Vânători (judeţul Mureş) – Cristuru Secuiesc (judeţul Harghita), este restricţionată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, din cauza unui podeţ avariat de o viitură.

Tot din cauza unui pod avariat de o viitură, în judeţul Suceava, traficul greu (autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone) este restricţionat pe DN17A, pe tronsonul Vatra Moldoviţei – Ciumârna (între kilometrii 23 şi 27).

Restricţii pentru traficul greu există şi în judeţul Vrancea, pe drumurile naţionale secundare DN2M (Andreiaşu de Jos – 7,5 tone) şi DN2N (Chiojnedeni – Vintileasca – 12 tone, respectiv 3,5 tone la Jitia), din cauza alunecărilor de teren.

În judeţul Constanţa, în perioada 12 septembrie 2016 – 30 noiembrie 2016, circulaţia rutieră pe podul de la Agigea (pe DN39, km 8+988) este închisă total, pentru toate categoriile de vehicule, în vederea execuției și finalizării lucrărilor de reabilitare a acestuia.

Rutele ocolitoare recomandate sunt:

 către Mangalia: nod rutier A4 (intersecţie cu DN39, Agigea) – A4 (intrare port Constanţa-Sud) – podul nou peste Canalul Dunăre-Marea Neagră – bretea de acces la DN39A – DN39A – intersecţie cu DN39 – DN39 Eforie-Nord – Mangalia;

 către Negru Vodă: nod rutier A4 (intersecţie cu DN39, Agigea) – A4 (intrare port Constanţa-Sud) – podul nou peste Canalul Dunăre-Marea Neagră – bretea de acces la DN39A – DN39A – intersecţie cu DN39 – DN39 Eforie-Nord – Agigea  DN38 Agigea – Negru Vodă (detalii pe pagina de internet a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: politiaromana.ro

ULTIMA ORĂ

Regional7 ore ago

Rm.Vâlcea: Au fost recepționate amenajările realizate în cadrul proiectului Pădure-Parc Dealul Capela

La Rm.Vâlcea, amenajările realizate în cadrul proiectului Pădure-Parc Dealul Capela au fost recepționate, după verificarea amănunțită făcută de o echipă...

Regional7 ore ago

Zilele Municipiului Râmnicu Vâlcea aduc un week-end plin de evenimente și distracție

Week-endul din 17 până în 20 mai se anunță a fi unul plin de viață și activități în Râmnicu Vâlcea,...

Regional7 ore ago

Fantasy Park din Craiova, un nou punct de atracție pentru locuitori și turiști

Lucrările la Fantasy Park din Craiova s-au încheiat de ceva timp, iar inaugurarea este programtă pe 1 iunie. Parcul va...

Regional8 ore ago

Muzeul de Artă din Craiova închis în timpul Noapții Muzeelor din cauza protestului angajaților împotriva discriminării salariale

Muzeul Olteniei din Craiova a anunțat, oficial, că nu va putea organiza evenimentul „Noaptea Muzeelor”. Culele Cernăteștilor, Izvoranu Geblescu –...

Alegeri 20248 ore ago

Agenda electorală – 15 mai – Alegeri locale

Candidatul PNL la Primăria Craiovei, Nicolae Giugea, a discutat cu specialiștii în urbanism și regenerare urbană pe subiectul centrului istoric...

Regional8 ore ago

Între 16 – 26 mai, Capitala teatrală a lumii se mută la Craiova. Începe Festivalul Internațional Shakespeare, ediția a 14-a

Peste 300 de spectacole de teatru de talie mondială, concerte, parade, ateliere, lansări de carte, instalații, călătorii VR vor împânzi...

International8 ore ago

Premierul pro-rus al Slovaciei, Robert Fico, împușcat într-un incident șocant în timpul unei întâlniri publice

Premierul slovac Robert Fico a fost împușcat și rănit în timpul unei întâlniri publice în localitatea Handlova. Incidentul a avut...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON