Trei ceasuri rele
Publicat de Cosmin Meca, 8 decembrie 2018, 08:30 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 21:31
Bună dimineaţa! Ce zi e azi? Sâmbătă? Trebuia să-mi închipui! Sâmbăta are trei ceasuri rele. Ca şi marțea! Spre deosebire de luni, miercuri, joi şi vineri care nu au decât câte două ceasuri rele. Mie sâmbăta îmi merge, cu consecvenţă, cum nu se poate mai rău! Dar ca azi parcă nicicând nu mi-a mers aşa de prost. Şi cu noaptea-n cap.
Să vedeţi şi dumneavoastră cum am început eu ziua! Mă trezesc, mă spăl, mă schimb, plec la serviciu. La plecare mă uit în cutia poştală. 3 facturi: lumina, gazele, cablu. Factura de la lumină cu minus. Minus 1 500 de lei. Plus polologhia aia de-o scriu ei în permanenţă – ne cerem scuze că am mai întrerupt, uneori, curentul tocmai când vă era lumea mai lungă, vă uitaţi la televizor, lucraţi pe calculator, aveaţi invitaţi la masă, vă jucaţi prin casă cu copilul…
La factura de la gaze la fel! Minus 1 250 de lei. Şi de asemenea – ne cerem scuze, vă rugăm să ne iertaţi că aţi mâncat ciorba sleită şi mâncarea de cartofi tare ca piatra iute ca săgeata, dacă v-am pricinuit ceva pagube plătim noi!
Capac i-a pus factura de la cablu: minus 2 000 de lei plus o vacanţă de trei săptămâni pentru zilele în care a căzut net-ul, telefonului i-a pierit piuitul, iar televizorul număra secundele până la adormirea finală. Şi aici, ca la fiecare factură, ne cerem scuze, iertaţi-ne, nu mai facem, ne civilizăm, vom lua măsuri, vom întreprinde, ne vom mobiliza exemplar.
Am trecut cu bine peste aceste mici amănunte care nu trebuie să strice nimănui ziua, mai ales ziua unui individ sănătos şi puternic, am trecut peste faptul că în loc să dau ar fi trebuit să iau, m-am făcut că nu văd scuzele obişnuite şi devenite, deja, plictisitoare, şi am trecut mai departe. M-am făcut că nu văd că în parcare nu era nici urmă de câine, n-am observat nici că era curat şi proaspăt asfaltat, m-am urcat în maşină şi, cum beculeţu-mi arăta, în mod obişnuit, că s-a cam terminat carburantul am oprit la prima staţie PECO. Am făcut, tot ca de obicei, plinul – 10 litri. Intru să plătesc: 10 lei! Cum 10 lei – am întrebat eu vizibil disperat – cum 10 lei? S-a ieftinit carburantul – mi-a şoptit temătoare fata de la casă – de azi noapte s-a făcut 1 leu litrul! Plătesc, plec, ajung la serviciu. În hol, managerul, pus la două ace, mă aştepta cu un buchet de trandafiri roşii, o gustare consistentă, o cafea aburindă şi un pahar cu apă. Era tulburat, emoţionat şi nebărbierit. Nu dormise toată noaptea de teamă. S-a gândit să-mi mărească salariul. De cinci ori! Mi-a spus că are nevastă şi copil. Mi-a adus aminte de clipele frumoase petrecute împreună. A vrut să facem schimb de pantofi. Mi-a întins unt pe pâine şi mi-a făcut ceai de sunătoare cu lămâie. Tremura la gândul c-o să-l refuz. L-am privit dur în ochi, l-am săgetat cu vorba – „nici să nu te gândeşti!” -, l-am lăsat prăbuşit, cu lacrimile-n barbă, pe covorul din secretariat, i-am întors spatele şi m-am dus către birou. Acum sper să nu mi se mai întâmple nimic rău.
Sâmbăta, se spune, are trei ceasuri rele. Facturile au venit, benzină în rezervorul maşinii am băgat, managerul nu mi-a mărit salariul de cinci ori. Ce mi se mai poate întâmpla?
