Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

UE – laureată a „Premiului pentru Armonie Prințesa de Asturias”

UE – laureată a „Premiului pentru Armonie Prințesa de Asturias”

Publicat de Puiu Vulea, 6 iulie 2017, 08:34

Uniunea Europeană a primit „Premiul pentru Armonie Prințesa de Asturias” pentru anul 2017, ca urmare a contribuției sale la procesul de pace și la promovarea unor valori universale, precum libertatea, drepturile omului sau solidaritatea, informează reprezentanța în România a Comisiei Europene.  Distincția, ce reprezintă echivalentul hispanic al Premiului Nobel pentru Pace, a fost acordată cu ocazia aniversării a 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma.

Fundația Prințesa de Asturias a subliniat faptul că „UE reprezintă un model unic de integrare politică supranațională, bazat pe asocierea pașnică, progresivă și liberă a membrilor săi”.

Printre realizările importante din aceste șase decenii, Fundația a nominalizat reconcilierea franco-germană, extinderea UE către est și Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.

UE a fost ultima dintre cei 8 câștigători anunțati anul acesta, în cadrul celei de-a 37-a ediții a premiilor. Toți laureații vor primii premiile de la regele și regina Spaniei, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Oviedo în această toamnă.

Trump amenință Mexicul cu dublarea taxelor vamale, invocând o caravană de migranți
International vineri, 13 noiembrie 2026, 08:54

Trump amenință Mexicul cu dublarea taxelor vamale, invocând o caravană de migranți

Președintele american a lansat o nouă amenințare comercială la adresa Mexicului. Declarația nu echivalează cu intrarea în vigoare a unor taxe...

Trump amenință Mexicul cu dublarea taxelor vamale, invocând o caravană de migranți
Uniunea Europeană va trimite Ucrainei 500 de generatoare
International vineri, 13 noiembrie 2026, 08:51

Uniunea Europeană va trimite Ucrainei 500 de generatoare

Sprijinul anunțat la Dublin include generatoare, autobuze și poduri de pontoane, pentru nevoile Ucrainei înaintea...

Uniunea Europeană va trimite Ucrainei 500 de generatoare
Norvegia avertizează asupra unui risc crescut de sabotaj atribuit Rusiei
International vineri, 13 noiembrie 2026, 08:48

Norvegia avertizează asupra unui risc crescut de sabotaj atribuit Rusiei

Serviciul norvegian de securitate estimează un risc mai mare pentru infrastructură, dar precizează că nu a identificat tentative împotriva unor...

Norvegia avertizează asupra unui risc crescut de sabotaj atribuit Rusiei
Putin s-a întâlnit la Moscova cu emisarii Casei Albe
International vineri, 13 noiembrie 2026, 08:45

Putin s-a întâlnit la Moscova cu emisarii Casei Albe

Kremlinul a prezentat discuțiile drept constructive, dar nu a anunțat un acord de încetare a focului după întâlnirea cu reprezentanții...

Putin s-a întâlnit la Moscova cu emisarii Casei Albe
International vineri, 13 noiembrie 2026, 08:42

SUA reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova

Ambasadorul american a discutat cu vicepremierul pentru reintegrare despre soluționarea pașnică a conflictului transnistrean și respectarea...

SUA reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova
International vineri, 13 noiembrie 2026, 08:39

Israelul interzice accesul lui Jean-Luc Mélenchon și al lui Mathilde Panot

Autoritățile israeliene au anunțat o interdicție pentru doi lideri ai stângii franceze. Mélenchon a contestat public...

Israelul interzice accesul lui Jean-Luc Mélenchon și al lui Mathilde Panot
International vineri, 13 noiembrie 2026, 08:36

Justiția spaniolă suspendă gruparea neonazistă Núcleo Nacional

Un judecător a dispus suspendarea activității grupării, închiderea sediului și blocarea conturilor, într-o anchetă privind infracțiuni...

Justiția spaniolă suspendă gruparea neonazistă Núcleo Nacional
International vineri, 13 noiembrie 2026, 08:33

SUA raportează plăți de miliarde de dolari către Venezuela pentru resurse naturale

Un raport al Departamentului de Stat descrie mecanismul financiar folosit pentru veniturile din resursele Venezuelei, inclusiv petrol și...

SUA raportează plăți de miliarde de dolari către Venezuela pentru resurse naturale