Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Un al doilea “bloc al morții”, evacuat la Timișoara. Ce au găsit anchetatorii într-un apartament

Un al doilea “bloc al morții”, evacuat la Timișoara. Ce au găsit anchetatorii într-un apartament

Publicat de Cosmin Meca, 19 noiembrie 2019, 08:55

Autorităţile din judeţul Timiş au decis evacuarea unui al doilea bloc de locuinţe din Timişoara, unde chiar luni dimineaţa a fost făcută dezinsecţie şi deratizare la fel ca în blocul de pe strada Mioriţa unde doi copii şi mama unuia dintre ei au decedat.

Anchetatorii au descoperit că în acest bloc s-a făcut dezinsecţie într-un singur apartament, a cărui uşă a fost sigilată.

Luni seară, în jurul orei 22.30, autorităţile au decis să îi evacueze pe cei 31 de locatari, după ce au stabilit că un apartament de la etajul 4, al unui bloc de locuinţe de pe strada Vaida Voievod, colţ cu strada Daliei, s-a numărat printre cele în care aceeaşi firmă a făcut o operaţiune de deratizare si dezinsectie, precum în blocul de pe strada Mioriţa nr. 8, informează News.ro.

Anchetatorii au descoperit că dezinsecţia şi deratizarea a fost făcută chiar luni dimineaţă, iar imediat după operaţiune, locatarii apartamentului numărul 79 au încuiat uşa şi au plecat la serviciu.

Potrivit specialiştilor, nivelul de substanţă din acest apartament este unul foarte mare.

Specialiştii în cercetare chimică au descoperit, într-o cutie, aşezată în dulap, între haine, o substanţă foarte toxică, ce se eliberează doar cu autorizaţie specială. Este vorba de Delicia Gastoxin, în formă de tablete rotunde, pe bază de fosfură de aluminiu. E un insecticid destinat combaterii daunătorilor cerealelor depozitate şi a rozătoarelor mari din culturile de câmp.

Gazul de fosfină este eliberat în prezenţa umezelii şi este puternic toxic pentru toate formele de viaţă, fie oameni, fie animale. Fosfina, prin inhalare, blochează căile respiratorii prin eliminarea apei din celule.

Echipele de cercetare chimică venite de la Sibiu în ajutorul celei de la Timişoara vor face masurători în toate apartamentele din acest imobil. Evacuaţii fie se vor duce la rude şi prieteni, fie vor fi primiţi de Mitropolia Banatului.

Sursa: News.ro

Inflația anuală a coborât la 8,16%, dar serviciile continuă să se scumpească
National miercuri, 12 august 2026, 17:41

Inflația anuală a coborât la 8,16%, dar serviciile continuă să se scumpească

Rata anuală a inflației din România a scăzut de la 10,42% în iunie la 8,16% în iulie, potrivit Institutului Național de Statistică. Față de...

Inflația anuală a coborât la 8,16%, dar serviciile continuă să se scumpească
CNA cere platformei TikTok să elimine zeci de videoclipuri despre
National miercuri, 12 august 2026, 12:38

CNA cere platformei TikTok să elimine zeci de videoclipuri despre „ambulanţa neagră”

Consiliul Naţional al Audiovizualului cere platformei TikTok să elimine 90 de videoclipuri despre aşa-numita ambulanţă neagră sau salvarea...

CNA cere platformei TikTok să elimine zeci de videoclipuri despre „ambulanţa neagră”
Centrala Nuclear-Electrică Cernavodă, închisă complet, începând de joi dimineață
National miercuri, 12 august 2026, 12:33

Centrala Nuclear-Electrică Cernavodă, închisă complet, începând de joi dimineață

În contextul debitului foarte scăzut al Dunării, Centrala Nuclear-Electrică Cernavodă va fi închisă complet. Directorul Romeo Urjan a anunțat...

Centrala Nuclear-Electrică Cernavodă, închisă complet, începând de joi dimineață
Cod Galben de viituri şi posibile inundaţii locale, până joi dimineață
National miercuri, 12 august 2026, 12:28

Cod galben de viituri şi posibile inundaţii locale, până joi dimineață

O atenționare Cod galben de viituri și posibile inundații locale în judeţele Hunedoara, Gorj, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova,...

Cod galben de viituri şi posibile inundaţii locale, până joi dimineață
National miercuri, 12 august 2026, 08:44

Noua Lege a integrității, în analiza CCR

Curtea Constituțională a României analizează, astăzi, sesizările referitoare la noua Lege a integrității, formulate de 27 de senatori ai...

Noua Lege a integrității, în analiza CCR
National marți, 11 august 2026, 20:27

Două drone aflate în derivă în Marea Neagră, distruse controlat de scafandrii EOD ai Forțelor Navale Române

Două sisteme aeriene fără pilot, aflate în derivă în Marea Neagră, au fost distruse controlat, marți, 11 august, de scafandrii EOD ai...

Două drone aflate în derivă în Marea Neagră, distruse controlat de scafandrii EOD ai Forțelor Navale Române
National marți, 11 august 2026, 17:43

BNR menține dobânda-cheie la 6,5%

Banca Națională a României a menținut rata dobânzii de politică monetară la 6,5%, pe fondul unei inflații care rămâne peste intervalul...

BNR menține dobânda-cheie la 6,5%
National marți, 11 august 2026, 17:39

Seceta și căldura mențin presiunea asupra sistemului energetic românesc

Debitul foarte redus al Dunării continuă să îngreuneze navigația și alimentarea cu apă a infrastructurii energetice. România a pregătit...

Seceta și căldura mențin presiunea asupra sistemului energetic românesc