Connect with us

Evenimente

Un craiovean şi echipa sa de specialişti au proiectat o rază laser ce poate încălzi apa la 100.000 de grade Celsius cât ai clipi

Nicuşor Timneanu este fizician şi astronom în cadrul Universităţii …

Published

on

O nouă rază laser proiectată de cercetători te-ar putea scăpa de ”chinul” aşteptării celor 3-4 minute pentru ca apa dintr-un ibric să se fiarbă. Desigur, dispozitivul cu raze X nu este menit să-ţi facă un ceai, ci va fi utilizat pentru analizarea materiei.

Laserul cu raze X poate aduce apa de la temperatura camerei la 100.000 de grade Celsius într-o milionime dintr-o milionime dintr-o secundă. Conform Digital Trends, experimentul a fost realizat în cadrul Universităţii Stanford şi a implicat transmiterea unor pulsaţii de raze X extrem de intense către jetul de apă, astfel rezultând un mod cu totul nou de încălzire a apei. Laserul cu raze X utilizat în cadrul acestui experiment a fost dat în funcţie din anul 2009, iar construirea lui ar fi durat câţiva ani, susţine Nicuşor Timneanu, cercetător din cadrul Universităţii Uppsala din Suedia.

”Anul trecut, în septembrie, a fost dat în folosinţă un laser asemănător în Hamburg, European X-ray Free Electron Laser – construcţia lui a durat aproape 8 ani. Într-un fel, aceste instrumente sunt asemanătoare cu laserul ELI de la Măgurele, însa au un principiu diferit de generare a razelor X,” a declarat Timneanu pentru Descopera.ro

”Metoda nu a fost creată pentru încălzirea apei,” a declarat fizicianul şi astronomul Nicuşor Timneanu, din cadrul Universităţii Uppsala din Suedia. ”Laserele cu raze X sunt utilizate de obicei pentru investigarea structurilor materiei pe o perioadă extrem de scurtă de timp. Am descoperit că apa se încălzeşte într-un mod extrem de violent. Prin intermediul ionizării, legăturile acesteia se distrug. Metodele convenţionale de încălzire a apei transferă energie către moleculele de apă prin intermediul căldurii în cazul unui aragaz sau al vibraţiilor în cazul microundelor. Însă, prin intermediul utilizării laserului cu raze X, apa a fost practic vaporizată extrem de repede. Este uimitor deoarece dorim să înţelegem cum a fost posibil un proces atât de rapid, atât prin intermediul computaţiilor, cât şi a experimentelor,” a declarat cercetătorul născut în Craiova.

Timneanu susţine că instrumentul ar putea fi extrem de important în viitor. ”Prin intermediul laserului cu raze-X, putem investiga structura proteinelor sau a celulelor vii,” a declarat cercetătorul. De asemenea, instrumentul poate fi utilizat atât în domeniul fizicii, chimiei şi biologiei deoarece cu ajutorul lui pot fi studiate la nivel atomic structura materiei. ”Datorită faptului că razele vin în pulsaţii foarte scurte, se poate studia nu doar structura, dar si dinamica rapidă a moleculelor şi atomilor, şi mecanismele de funcţionare a moleculelor şi macromoleculelor,” a declarat Timneanu. Acesta a mai adăugat faptul că în viitor un astfel de laser, dar mult mai puternic, ar putea fi utilizat şi pentru studierea antimateriei.

Întrebat de posibilele aplicaţii militare ale laserului, cercetătorul român s-a arătat sceptic: „Instrumentul are o lungime de 3 km, şi este foarte scump de construit şi de ţinut în operaţie,” a declarat Nicuşor Timneanu pentru Descoperă.ro

Nicuşor Timneanu/ Credit foto: Daniel Larsson

Nicuşor Timneanu este fizician şi astronom în cadrul Universităţii Uppsala, din Suedia. Şi-a început studiile la Universitatea din Craiova, iar cercetările sale s-au axat pe domeniul biofizicii moleculare.

sursa: descopera.ro

ULTIMA ORĂ

International12 ore ago

Putin depune jurământul pentru al cincilea mandat

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a depus astăzi jurământul pentru un nou mandat de șase ani în fruntea țării. Este pentru...

National12 ore ago

Provocări în mobilitatea resurselor umane: Studiu Ernst&Young

Trei din patru companii nu reuşesc să gestioneze în mod eficient mobilitatea resurselor umane, pe fondul creşterii vertiginoase a cererii...

National13 ore ago

Scădere semnificativă a infracțiunilor și a accidentelor înregistrate în perioada de Minivacanță de 1 Mai și de Paște, conform bilanțului MAI

Oamenii legii au constatat o scădere a numărului de probleme înregistrate anul acesta în perioada minivacanţei de 1 Mai şi...

National13 ore ago

Litoralul românesc: Prețuri echilibrate și provocări cu forța de muncă în sezonul estival

Prețurile pe litoral românesc în acest început de sezon sunt echilibrate pentru toate buzunarele, spune George Mândilă, președinte al organizației...

Regional13 ore ago

Cupa Municipiului Târgu Jiu – Etapa I a Campionatului Național de Rallycross

În perioada 11-12 mai, Târgu Jiu va găzdui etapa I din prestigiosul Campionat Național de Rallycross – Cupa Municipiului Târgu...

Regional13 ore ago

Târgu Jiu: Se inaugurează Parcul de la Narcise

Autoritățile locale pregătesc o inaugurare de excepție pentru noul parc din zona Narcise din Târgu Jiu, programată în acest weekend....

Regional13 ore ago

ExpoFlora Craiova 2024

Primăria Craiova vă invită să participați la evenimentul special „ExpoFlora Craiova 2024”, organizat în cadrul Zilelor Municipiului Craiova. Expoziția cu...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON