Connect with us

National

Un nou termen in dosarul Referendumului

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat ca se considera nevinovat.

Published

on

                 Instanţa Supremă a stabilit, ieri, un nou termen în apelul din dosarul Referendumului – 14 decembrie – când va continua audierea martorilor. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat ieri în faţa magistraţilor, că se consideră, în continuare, nevinovat, iar adresa prin care s-a cerut organizarea de tombole în teritoriu a fost trimisă probabil de către tineri voluntari care lucrau în sediul de campanie al partidului. Amintim că în luna mai, liderul social-democrat a fost condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu suspendare. Alături de alte aproximativ 70 de persoane, el este acuzat că a fraudat rezultatele privind participarea la votul privind suspendarea preşedintelui, din 2012.