Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Unsprezece proteste sunt aşteptate să aibă loc la Sofia

Unsprezece proteste sunt aşteptate să aibă loc la Sofia

Publicat de Cosmin Meca, 21 iunie 2022, 11:44

Unsprezece proteste, în preajma zilelor dezbaterii şi supunerii la vot a moţiunii de cenzură împotriva guvernului Kiril Petkov, sunt aşteptate să aibă loc la Sofia. Pe o parte a clădirii parlamentului, vor fi organizate proteste în sprijinul cabinetului, iar pe cealaltă parte – împotriva acestuia.

Notificările privind desfăşurarea manifestaţiilor se referă la trei zile – de marţi, 21 iunie, când vor avea loc dezbaterile în sala de plen, până joi, 23 iunie, când este posibil să se desfăşoare votul. Primăria Sofiei a comunicat că cinci dintre solicitări au fost depuse de asociaţii şi partide politice.

Motivele declarate ale protestelor sunt: împotriva demiterii preşedintelui Parlamentului, Nikola Mincev; în sprijinul guvernului lui Kiril Petkov; împotriva cabinetului lui Kiril Petkov şi pentru demisia Guvernului; pentru Bulgaria europeană fără mafie; împotriva preţurilor mari la combustibili; pentru compensarea preţurilor mari la energie; protecţia interesului naţional bulgar în Macedonia de Nord. Direcţia de Securitate a Primăriei Sofia a purtat discuţii cu organizatorii tuturor evenimentelor de protest anunţate şi le-a coordonat în conformitate cu solicitările acestora.

OMS dă asigurări că focarul de hantavirus nu este începutul unei pandemii
International vineri, 8 mai 2026, 13:58

OMS dă asigurări că focarul de hantavirus nu este începutul unei pandemii

Organizaţia Mondială a Sănătăţii dă asigurări că focarul de hantavirus de la bordul navei de croazieră, care traversează Atlanticul, nu...

OMS dă asigurări că focarul de hantavirus nu este începutul unei pandemii