Connect with us

Evenimente

Urmează alte negocieri ! (audio)

Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, îşi va depune astăzi mandatul

Published

on

Pe scena politică negocierile pentru un guvern cu puteri depline se reiau, dar nu chiar de la zero. Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, îşi va depune astăzi mandatul, în urma unei decizii a conducerii PNL, după ce liberalii nu au reuşit nici pe ultima sută de metri să obţină susţinere pentru un cabinet minoritar cu UDMR. Decizia a fost luată aseară târziu, când toţi parlamentarii se pregăteau pentru audierile canditaţilor la posturile de ministru, audieri care evident nu vor mai avea loc. Amalia Bojescu a urmărit declaraţiile după şedinţa de urgenţă a liberalilor.

Până ce preşedintele, Klaus Iohannis va convoca o nouă rundă de consultări, liberalii mai au timp să negocieze, de această dată pentru un guvern cu o majoritate stabilă. Iar întrebarea momentului este cu cine vor dori PNL şi UDMR să facă această majoritate – cu PSD sau cu USR? Partidul condus de Dacian Cioloş şi-a anunţat aseară imediat disponibilitatea pentru refacerea fostei coaliţii de dreapta, însă şi la PSD sunt tot mai multe voci care spun că ar fi momentul ca partidul să intre la guvernare. Costin Grigore are detalii: