Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Valea Oltului: Accident, cu nouă victime, în această după-amiază

Valea Oltului: Accident, cu nouă victime, în această după-amiază

Publicat de Lica Simona, 1 august 2021, 16:35

Nouă persoane au fost rănite, iar opt dintre acestea au fost transportate la spital, cu diverse traumatisme, în urma accidentului petrecut, în această după-amiază, pe DN 7, Valea Oltului, în apropiere de localitatea Lazaret, la limita judeţelor Sibiu şi Vâlcea.

„Din primele cercetări, rezultă că şoferul unui autoturism, condus spre Vâlcea, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un turism condus din sens opus, pe care l-a proiectat în alt turism, condus pe aceeaşi direcţie, după care a ricoşat în alt autoturism, condus tot spre Sibiu”, a informat IPJ Sibiu.

Echipajele medicale SMURD din Sibiu au preluat cinci răniţi, pe care i-au transportat la spital, alte două persoane au fost transportate de echipajele de ambulanţă venite din Vâlcea, o persoană rănită grav a fost preluată cu elicopterul SMURD, iar o a noua persoană a refuzat transportul la spital, având leziuni uşoare, conform datelor transmise de reprezentanţii ISU Sibiu şi ai ISU Vâlcea – scrie Agerpres.

Traficul rutier a fost complet blocat pe DN 7, Valea Oltului, în zona localităţii Lazaret, în urma accidentului în care au fost implicate patru autoturisme.

Marele premiu la Loto 6/49, câștigat cu un bilet jucat la Călărași
National vineri, 13 noiembrie 2026, 08:30

Marele premiu la Loto 6/49, câștigat cu un bilet jucat la Călărași

Un bilet de 32,50 lei a adus premiul de categoria I la extragerea din 12 noiembrie: peste 5,22 milioane de...

Marele premiu la Loto 6/49, câștigat cu un bilet jucat la Călărași
Simona Junescu a fost numită consul general al României la Lyon
National vineri, 13 noiembrie 2026, 08:27

Simona Junescu a fost numită consul general al României la Lyon

Guvernul a aprobat numirea Simonei Junescu la conducerea Consulatului General al României din Lyon, după rechemarea fostului...

Simona Junescu a fost numită consul general al României la Lyon
Recomandări pentru populație în contextul ploilor și al riscului de viituri
National vineri, 13 noiembrie 2026, 08:24

Recomandări pentru populație în contextul ploilor și al riscului de viituri

Ministerul Mediului cere prudență în zonele aflate sub avertizări. Unele coduri de ploi și inundații acoperă prima parte a zilei de...

Recomandări pentru populație în contextul ploilor și al riscului de viituri
Cursuri suspendate într-un corp de clădire al liceului din Săbăoani
National vineri, 13 noiembrie 2026, 08:21

Cursuri suspendate într-un corp de clădire al liceului din Săbăoani

Clădirea în care elevi și un angajat au acuzat stări de rău rămâne închisă vineri, în timp ce autoritățile verifică...

Cursuri suspendate într-un corp de clădire al liceului din Săbăoani
National vineri, 13 noiembrie 2026, 08:18

Oil Terminal precizează că nu au avut loc percheziții la sediul companiei

Compania a transmis o clarificare privind ancheta din sectorul carburanților și încetarea activității directorului comercial Gabriel...

Oil Terminal precizează că nu au avut loc percheziții la sediul companiei
National vineri, 13 noiembrie 2026, 08:15

Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: Marea Neagră rămâne un risc de securitate pentru Europa

Președintele a discutat la Comunitatea Politică Europeană despre securitatea Mării Negre, sprijinul pentru Moldova și viitorul buget...

Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: Marea Neagră rămâne un risc de securitate pentru Europa
National vineri, 13 noiembrie 2026, 08:12

Strategia împotriva extremismului violent, în consultare publică

Un proiect de strategie propune măsuri în școli și formarea specialiștilor pentru prevenirea extremismului violent. Documentul nu este încă...

Strategia împotriva extremismului violent, în consultare publică
National vineri, 13 noiembrie 2026, 08:09

RO Wallet va fi lansat în etape. Guvernul pregătește calendarul portofelului digital

Executivul pregătește calendarul pentru RO Wallet, proiectul prin care documentele de identitate vor putea fi utilizate într-un portofel...

RO Wallet va fi lansat în etape. Guvernul pregătește calendarul portofelului digital