Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Victime în Nepal

Victime în Nepal

Publicat de Liviu Goga, 28 aprilie 2015, 09:05

Cutremurul puternic de acum trei zile, din Nepal, s-a soldat cu peste 4.300 de morţi şi aproape 8.000 de răniţi – anunţă cel mai recent bilanţ publicat de autorităţile statului asiatic. Zeci de mii de supravieţuitori au rămas fără adăpost. Lipsa apei, a hranei şi a medicamentelor pentru aceştia reprezintă acum ameninţarea cea mai acută. Între timp, continuă mobilizarea comunităţii internaţionale pentru ajutorarea Nepalului, şi aşa una dintre ţările cele mai sărace din regiune.  Secretarul de stat american, John Kerry a a anunţat că Statele Unite vor acorda un ajutor în valoare de 10 milioane de dolari. Oficialul a precizat că în afara milionului de dolari, sprijin de urgenţă pentru Nepal, anunţat sâmbătă, ţara sa va debloca încă nouă milioane ca ajutor umanitar. Şi preşedintele francez François Hollande i-a cerut ministrului de externe, Laurent Fabius, să acorde resurse suplimentare celor deja mobilizate. Salvatorii specializaţi se află deja, de ieri, în Nepal. O altă echipă trimisă de la Paris se va concentra pe problema apei potabile. Programul alimentar mondial al Naţiunilor Unite pregăteşte o operaţiune de amploare în ţara devastată de cutremur. Echipe specializate au sosit la Kathmandu pentru a evalua necesarul. În fine, la Roma, ministrul italian al culturii, Dario Franceschini, a declarat că ţara sa vrea să ajute nu numai în plan umanitar, ci şi la restaurarea patrimoniului cultural monumental al Nepalului, grav afectat de cutremurul de sâmbătă. La Bucureşti, Ministerul Afacerilor Externe a anunţat ieri că a identificat alţi şase cetăţeni români care se aflau în Nepal în momentul producerii cutremurului şi care au scăpat nevătămaţi.

Etichete:
Avertisment MAE: Haos și blocaje mari în Italia
International joi, 22 octombrie 2026, 14:24

Avertisment MAE: Haos și blocaje mari în Italia

Mișcările de protest au un impact puternic asupra traficului din sud. Regiunile cele mai afectate sunt Campania, Apulia, Calabria și Sicilia. Cele...

Avertisment MAE: Haos și blocaje mari în Italia
Atenționare de călătorie: Ungaria – Restricții de circulație pentru camioanele de peste 7,5t
International joi, 22 octombrie 2026, 08:48

Atenționare de călătorie: Ungaria – Restricții de circulație pentru camioanele de peste 7,5t

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria...

Atenționare de călătorie: Ungaria – Restricții de circulație pentru camioanele de peste 7,5t
Siegfried Mureșan a fost reales vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European
International miercuri, 21 octombrie 2026, 08:19

Siegfried Mureșan a fost reales vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan a fost reales, marți, 20 octombrie, pentru a patra oară consecutiv, vicepreședinte al Grupului Partidului...

Siegfried Mureșan a fost reales vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European
”Regina și compozitorii”- turneu internațional, cu muzica inspirată de versurile reginei Elisabeta a României
International marți, 20 octombrie 2026, 14:35

”Regina și compozitorii”- turneu internațional, cu muzica inspirată de versurile reginei Elisabeta a României

Regina Elisabeta a României a rămas în istorie drept soția regelui Carol I și prima regină a țării. Dincolo de îndatoririle sale oficiale, a...

”Regina și compozitorii”- turneu internațional, cu muzica inspirată de versurile reginei Elisabeta a României
International marți, 20 octombrie 2026, 14:20

Un avion american de patrulare supraveghează Marea Neagră de la Varna, după atacurile cu drone asupra navelor

Ministerul bulgar al Apărării a confirmat că aeronava efectuează misiuni de patrulare, fără să precizeze cât timp va rămâne în țară....

Un avion american de patrulare supraveghează Marea Neagră de la Varna, după atacurile cu drone asupra navelor
International marți, 20 octombrie 2026, 13:36

Aplicația Revolut se confruntă cu noi probleme. Mai multe servicii afectate, în această dimineață

Revolut a picat, astăzi, 20 octombrie, în România și în alte țări. Potrivit companiei, mii de utilizatori au raportat probleme și sunt...

Aplicația Revolut se confruntă cu noi probleme. Mai multe servicii afectate, în această dimineață
International vineri, 16 octombrie 2026, 09:39

FMI avertizează că prelungirea războiului amenință redresarea economiilor din Orientul Mijlociu

Prelungirea conflictului și noi întreruperi în producția energetică, transportul maritim sau infrastructura critică reprezintă principalele...

FMI avertizează că prelungirea războiului amenință redresarea economiilor din Orientul Mijlociu
International vineri, 16 octombrie 2026, 09:22

Accident la terminalul francez al Eurotunelului: 19 răniți după coliziunea unui microbuz cu un tren

Un microbuz cu pasageri a fost lovit de un tren de marfă joi seară, 15 octombrie, la terminalul francez al Tunelului Canalului Mânecii. Accidentul...

Accident la terminalul francez al Eurotunelului: 19 răniți după coliziunea unui microbuz cu un tren