Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Vor fi sărbători atipice, anul acesta, din cauza crizei sanitare

Vor fi sărbători atipice, anul acesta, din cauza crizei sanitare

Publicat de Cosmin Meca, 24 noiembrie 2020, 20:48

Vor fi sărbători atipice, anul acesta, din cauza crizei sanitare, iar la Drobeta-Turnu-Severin, autoritățile locale le propun copiilor care obișnuiau, în fiecare an, să colinde primăria un mod inedit de a păstra tradiția și în același timp de a respecta măsurile de distanțare socială.

Mesajul se adresează tuturor elevilor din clicurile preșcolar, primar, gimnazial și liceal care au domiciliul în Drobeta Turnu Severin, care sunt invitați să participle la povestea magică de iarnă.

Astfel, aceștia sunt rugați să încarce pe pagina de social media proprie un videoclip, interpretând un colind, pe care să-l trimită apoi pe adresea Primăriei Muncipiului Drobeta-Turnu-Severin. „Primii 2000 de colidători vor primi acasă și un pachet care se va numi „Cutia lui Moș Crăciun” cu dulciuri și cărți adaptate fiecăruia dintre voi” a declarat pe o pagină de socializare, edilul municipiului, Marius Screciu”.

Etichete:
CJRAE Gorj organizează „BUSOLA CARIEREI”
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 17:28

CJRAE Gorj organizează „BUSOLA CARIEREI”

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Gorj organizează vineri, 20 noiembrie, Conferința Județeană „BUSOLA CARIEREI –...

CJRAE Gorj organizează „BUSOLA CARIEREI”
Dolj: Vineri, persoanele cu dizabilități își vor primi banii pe card
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 16:36

Dolj: Vineri, persoanele cu dizabilități își vor primi banii pe card

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dolj anunță că va vira fondurile necesare pentru plata beneficiilor de asistență...

Dolj: Vineri, persoanele cu dizabilități își vor primi banii pe card
Craiova: Bărbați cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 15:04

Craiova: Bărbați cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

Craiova: Bărbați cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc
Anchetă în Gorj privind plăți pentru servicii de pază
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:24

Anchetă în Gorj privind plăți pentru servicii de pază

Cinci percheziții au avut loc marți. Una dintre descinderi a vizat Primăria...

Anchetă în Gorj privind plăți pentru servicii de pază
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:21

Olt: în consultare, corectarea tarifelor pentru abonamente pe cinci trasee

Consiliul Județean propune modificări după identificarea unor erori de calcul în documentația...

Olt: în consultare, corectarea tarifelor pentru abonamente pe cinci trasee
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:18

Liceul din Bumbești-Jiu rămâne online din cauza unei conducte de încălzire

Aproximativ 240 de elevi sunt afectați. Conducerea școlii speră să încheie reparația în această...

Liceul din Bumbești-Jiu rămâne online din cauza unei conducte de încălzire
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:15

Ford Otosan Craiova: exporturi record pentru Puma în octombrie

Cererea pentru modelul electric susține producția Puma, în timp ce volumele Courier au...

Ford Otosan Craiova: exporturi record pentru Puma în octombrie
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:12

La Daneți, terenurile nisipoase împădurite aduc venituri proprietarilor

Peste o mie de localnici sunt implicați în proiecte de împădurire, potrivit unui reportaj publicat...

La Daneți, terenurile nisipoase împădurite aduc venituri proprietarilor