Connect with us

Evenimente

Vremea va ramane călduroasă în următoarele 2 săptămâni

Afla cand va ploua!

Published

on

Meteorologii prognozează, pentru următoarele două săptămâni, un regim termic ridicat, însă, pentru prima dată după o perioadă lungă de timp fără precipitații, se întrevăd șanse de ploi pe arii extinse în intervalul 15 – 18 august, la nivelul întregii țări, reiese din prognoza publicată, ieri, 10 august, pentru perioada 10 – 23 august, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

În ceea ce privește Oltenia, până în data de 15 august, vremea se va menține caniculară. Media regională a valorilor termice diurne va fi de 34-36 de grade, iar a celor nocturne va fi în creștere, de la 16 grade în primele două zile, până în jur de 19 grade în 15 — 16 august. În a doua parte a intervalului, este probabilă o scădere de temperatură, astfel că media maximelor va ajunge la 31 — 32 de grade, iar cea a minimelor spre valori în jur de 16 grade. În perioada 15 — 18 august, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, astfel că mai ales în timpul după-amiezelor, local, vor fi averse (posibil mai însemnate cantitativ). În restul intervalului ploile vor fi posibile cu totul izolat.