Connect with us

Evenimente

30 aprilie: Ziua internationala a Jazzului

Romania celebreaza Ziua Internationala a Jazzului sub patronaj UNESCO, alaturi de peste alte 200 de organizatii din lume.

Published

on

La 30 aprilie, se aniversează Ziua internațională a jazzului cu intenția de a reuni comunități, școli, artiști, istorici, academicieni și pasionați din lumea jazzului din toate colțurile lumii pentru a crea un dialog universal a păcii, al respectului între culturi și al înțelegerii.

Ziua reprezintă și un prilej de a ne informa despre arta jazzului, pentru a cunoaște rădăcinile sale și influențele care l-au îmbogățit.

Prima ediție a Zilei Internaționale a Jazzului a fost marcată de UNESCO și Institutul Thelonious Monk de Jazz prin organizarea a trei concerte susținute la Paris, la sediul mondial al UNESCO, la ”Congo Square” din New Orleans, locul de naștere al jazzului și la Sala Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite de la New York, concerte care au reunit artiștii de renume mondial. La următoarele ediții, în fiecare an, concertul „All-Star Global” a reunit artiști ai jazzului de pe tot mapamondul, promovând astfel dialogul între culturi și diversitatea, libertatea de exprimare și respectul față de drepturile omului.

Romania celebreaza Ziua Internationala a Jazzului sub patronaj UNESCO, alaturi de peste alte 200 de organizatii din lume.

În tara noastra ziua este celebrată în numeroase orașe prin organizarea de întruniri, concerte și festivaluri.