Connect with us

Evenimente

Ziua Internațională a Studenților

Din 1941

Published

on

Ziua de 17 noiembrie a fost declarată oficial Ziua Internațională a Studenților în anul 1941, de către Consiliul Internațional al Studenților, pentru a comemora evenimentele din 1939, desfășurate la Praga. Încă din anul 1939, ocupanții naziști din Cehoslovacia au suprimat, în Praga, o demonstrație a studenților de la Facultatea de Medicină din Universitatea Charles, ce marca momentul creării unei Republici Cehoslovace independente. În urma suprimării demonstrațiilor, nouă studenți au murit, iar peste 1.200 au fost trimiși în lagăre de concentrare.

Mult mai târziu, în toamna anului 1989, tot la 17 noiembrie, slovacii au cerut ieşirea din comunism, prin demonstraţii studenţeşti, urmând ca pe 18 noiembrie să facă acelaşi lucru şi studenţii cehi. Manifestaţia desfăşurată la Praga, la care au participat peste 15.000 de studenţi, s-a soldat atunci cu circa 600 de răniţi. Astfel, 17 noiembrie reprezintă punctul de pornire al manifestaţiilor anticomuniste ale studenţilor din Praga, care au marcat începutul „Revoluţiei de catifea” din Cehoslovacia.

Ziua Internațională a Studenților este marcată, în prezent, în ţări precum Grecia, Republica Cehă şi Slovacia. Revolta studenţilor politehnişti din Atena împotriva juntei militare greceşti din 1973 a atins apogeul în 17 noiembrie, când la primele ore ale dimineţii un tanc AMX 30 a dărâmat porţile blocate ale Politehnicii.