Connect with us

Evenimente

Ziua mondiala a habitatului

Ziua de 3 octombrie marchează începerea ”Lunii Urbane”, când pe tot parcursul lunii octombrie, vor fi organizate numeroase activități având în centru dezvoltarea și îmbunătățirea zonelor urbane.

Published

on

Astazi, 3 octombrie 2016, se sărbătorește Ziua mondială a habitatului, cu tema ”Housing at the Centre”.

Aceeași zi marchează începerea ”Lunii Urbane”, când pe tot parcursul lunii octombrie, vor fi organizate numeroase activități având în centru dezvoltarea și îmbunătățirea zonelor urbane.

Această zi se sărbătorește în orașele din întreaga lume, în prima zi de luni din luna octombrie. A fost sărbătorită prima dată la 6 octombrie 1986, sub genericul ”Adăpostul este dreptul meu” („Shelter is my right”).

Scopul principal al marcării Zilei mondiale a habitatului este de a aduce în prim-plan situația în care se află orașele lumii și la dreptul fundamental al fiecărui om de a avea un adăpost adecvat. În întreaga lume, atât în țările dezvoltate, cât și în țările în curs de dezvoltare, pornind de la marile orașele și până la cele mai mici așezări, se resimt efectele schimbărilor climatice, ale poluării, ale diminuării resurselor naturale, ale creșterii populației și inegalității economice.

În acest context, această zi are rolul de a ne reaminti că toți locuitorii planetei poartă responsabilitatea pentru cum vor arăta în viitor orașele noastre.

 

Sursa: Agerpres

ULTIMA ORĂ

International14 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National14 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional14 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional14 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional14 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional15 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional15 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON