Connect with us

Evenimente

19 august- Ziua Mondială Umanitară

Este ziua dedicată recunoaşterii activităţii celor care lupta pentru cauze umanitare.

Published

on

 „Ziua Mondială Umanitară” este o zi dedicată recunoaşterii activităţii depuse de personalul umanitar şi a acelora care şi-au pierdut viaţa muncind pentru cauze umanitare.

Această zi, stabilită de către Adunarea Generală a ONU în decembrie 2008 şi marcată pentru prima oară în august 2009, aminteşte de ziua în care reprezentantul special al ONU în Irak, Sergio Vieira de Mello, şi 21 de colegi ai săi au fost ucişi în atentatul de la sediul ONU din Bagdad, în anul 2003.

Brazilianul Sergio Vieira de Mello (1948–2003) şi-a dedicat întreaga viaţă activităţii umanitare, în cadrul diverselor misiuni ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, deservind unele dintre cele mai dificile situaţii umanitare din lume

ULTIMA ORĂ

National6 ore ago

Sistemul de căi ferate din România este unul dintre cele mai ineficiente din U.E.

Sistemul de căi ferate din România este unul dintre cele mai ineficiente din Uniunea Europeană – potrivit datelor colectate de...

National7 ore ago

A intrat in vigoare noul Mers al Trenurilor

Noul Mers al Trenurilor este de ieri în vigoare şi aduce o serie de noutăţi faţă de anii precedenţi. În...

a person holding a voting ballot paper a person holding a voting ballot paper
National7 ore ago

INS: Sporul natural se menține negativ

Peste 13.600 de copii s-au născut în octombrie anul acesta, cu 457 mai puțini decât în septembrie, dar cu peste...

National7 ore ago

Deficitul comercial al României a ajuns la aproximativ 23 de miliarde de euro

Deficitul comercial al României a scăzut cu aproape 19% în primele 10 luni ale acestui an, ajungând la aproximativ 23...

International7 ore ago

Condiţiile pentru care Austria ar fi de acord cu intrarea României şi Bulgariei în Schengen

Ministrul de interne austriac Gerhard Karner a declarat luni că a prezentat Comisiei Europene condiţii clare pe care aceasta să...

National7 ore ago

Andrei Baciu, fostul președinte CNAS, a fost la DNA pentru a fi audiat în dosarul vaccinurilor

Fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Andrei Baciu, s-a prezentat luni dimineață la sediul DNA pentru a...

Regional7 ore ago

Gorj: Angajații Minprest Serv ies în stradă

230 de angajați ai Minprest Rovinari devin șomeri, în cazul în care Complexul Energetic Olteia nu renunță la reducerea cu...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON

%d