Connect with us

National

Ziua NATO marcată la sediul MAPN

Published

on

Duminică, 5 aprilie, cu ocazia aniversării Zilei NATO, la sediul Ministerului Apărării Naționale au fost înălțate pe catarg drapelul național al României și drapelul Alianței Nord-Atlantice, potrivit unui comunicat al ministerului.

La 29 martie 2004, România a aderat în mod oficial la NATO, prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, statul depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice.
Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului românesc la sediul NATO.
În baza Legii nr.390 din 28 septembrie 2004, Ziua NATO în România se sărbătoreşte în fiecare an, în prima duminică a lunii aprilie. Ziua NATO este o sărbătoare publică dedicată democraţiei, spiritului european şi euroatlantic.