Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

9 alimente care previn cancerul

9 alimente care previn cancerul

Publicat de Cosmin Meca, 22 februarie 2017, 19:00

Numeroase cercetări au scos la iveală capacitatea anumitor alimente de a inhiba angiogeneza, adică procesul prin care se împiedică dezvoltarea tumorilor, înfometând celulele afectate şi împiedicând formarea unor vase noi de sânge care hrănesc cancerul.

Iată o listă cu cele mai bune alimente care distrug cancerul şi pe care ar fi bine să le incluzi în alimentaţia ta:

Turmericul

Îl găseşti mai mult sub formă de pulbere şi este recunoscut de secole pentru efectul său protector. Datorită curcuminei din conţinutul său, turmericul este unul dintre cele mai puternice alimente care împiedică dezvoltarea cancerului şi a metastazelor. Peste 700 de studii care au fost făcute pe turmeric au scos la iveală faptul că acest aliment distruge cancerul şi este un adevărat medicament pentru întregul organism.

Strugurii negri

Atât strugurii negri, cât şi vinul roşu conţin o cantitate mare de resveratrol, o substanţă care a fost îndelung studiată şi s-a dovedit că distruge cancerul.

„Resveratrolul acţionează asupra unor gene (numite sirtuine) care sunt cunoscute ca protectoare ale celulelor sănătoase împotriva îmbătrânirii. Poate, de asemenea, să încetinească cele trei stadii de dezvoltare ale cancerului – iniţierea, stimularea şi progresia – prin blocarea acţiunii factorului NF-KappaB”, susţine medicul David Servan Schreiber în cartea sa „Anticancer”.

De asemenea, în sâmburii de strugurii negri se găseşte proantocianidină, o substanţă care reduce producţia de estrogen, împiedicând apariţia cancerului la sân şi prostată.

Spirulina

Pentru că spirulina conţine o cantitate mare de pigment vegetal numit ficocianină, ea are rolul de a inhiba formarea cancerului. S-a demonstrat ştiinţific că spirulina poate stopa evoluţia celulelor canceroase, datorită acestui compus anticancerigen. De asemenea, chlorella este o altă algă cu un conţinut uriaş de clorofilă care neutralizează toxinele din corp, dovedindu-se a avea un efect puternic anticancerigen.

Rozmarinul

S-a demonstrat că multe plante din familia labiatelor au un efect puternic anticancerigen. Aici intră menta, cimbrul, oregano, maghiranul, busuiocul şi rozmarinul. Datorită unor substanţe din conţinutul lor, toate aceste plante acţionează asupra mai multor tumori, împiedică răspândirea lor şi le provoacă moartea. Însă, rozmarinul are ceva în plus, după cum susţine medicul David Servan Schreiber în cartea sa „Anticancer”. „Carnosolul, prezent în rozmarin, afectează şi limitează  capacitatea celulelor canceroase de a invada ţesuturile învecinate. În momentul în care de vine incapabil să se răspândească, cancerul îşi pierde caracterul virulent”, explică specialistul.

De asemenea, cercetătorii de la Institutul American pentru studiul Cancerului au arătat că extrasul de rozmarin ajută substanţele active ce compun chimioterapia sa penetreze celulele canceroase. S-a demonstrat că acest extras scade rezistenţa celulelor de cancer mamar în faţa acţiunii chimioterapiei.

Rodiile

Conţin substanţe puternice care au efect anticancerigen. În urma cercetărilor efectuate în laborator s-a constatat că aceste substanţe care se găsesc în rodie au capacitatea de a bloca aromataza, o enzimă implicată în producţia de estrogen.

Broccoli

Este o legumă medicament care alături de varză, gulii şi conopidă are proprietatea de a proteja corpul de cancer.
„Există un fitonutrient minunat în broccoli care luptă cu cancerul. Într-un studiu de laborator, cercetătorii au luat celule expuse la compuşi cancerigeni şi au “picurat” puţin broccoli pe ele. Rezultat imediat? ADN-ul nu a mai suferit mutaţii. Şi mai există un flavonoid tot în broccoli, care poate reduce riscul de atac de cord fatal cu o treime”, explică Dr. Cristian Panaite, medic nutriţionist la Clinica KiloStop.

De asemenea, trebuie să reţii că cu cât este mai închisă nuanţa de verde a legumelor pe care le consumi, cu atât mai extraordinară este leguma respectivă, explică specialistul care recomandă un consum regulat de fasole verde, castraveţi, spanac, salate verzi, sparanghel, broccoli, varză de Bruxelles, pătrunjel şi varză.

Seminţele de cânepă

Atât seminţele, cât şi uleiul de cânepă presat la rece au un efect benefic în corp, stimulând producţia melatoninei care a fost îndelung studiată şi s-a demonstrat că încetineşte şi stopează dezvoltarea tumorilor canceroase. Numeroase studii realizate până în prezent au arătat că în unele forme de cancer, efectul a fost atât de puternic încât s-a ajuns la remisia tumorilor, scrie site-ul Naturalon.com

Algele marine

Algele kombu, arame, nori şi wakame sunt doar câteva dintre superalimentele recunoscute pentru efectul lor anticancerigen. Aceste alge marine furnizează un conţinut ridicat de minerale (calciu, fier, magneziu), antioxidanţi şi s-a demonstrat că au un efect antiinflamator în corp. Protejând corpul de reacţiile inflamatorii, algele marine constituie o armă puternică de luptă împotriva cancerului.

Usturoiul

 

Conţine alicină, unul dintre cei mai puternic antioxidanţi. Studiile realizate până în prezent arată că alicina are capacitatea de a împiedica dezvoltarea celulelor canceroase. De asemenea, consumul de usturoi crud şi zdrobit reduce cu 44% riscul de cancer pulmonar, arată un studiu apărut în American Association for Cancer Research.
sursa:eva.ro
„Întreb. Aștept. Respect. – Aventura din parc” – primul joc online interactiv din România care îi învață pe copii cum să se comporte corect cu câinii
Fapt divers miercuri, 23 septembrie 2026, 15:37

„Întreb. Aștept. Respect. – Aventura din parc” – primul joc online interactiv din România care îi învață pe copii cum să se comporte corect cu câinii

Un joc online gratuit dezvoltat de Mantrailing.ro în cadrul proiectului educațional „Întreb. Aștept. Respect câinele.”, îi învață pe...

„Întreb. Aștept. Respect. – Aventura din parc” – primul joc online interactiv din România care îi învață pe copii cum să se comporte corect cu câinii
Aplicația Meta Muse a depășit ritmul inițial de descărcare al ChatGPT pe iPhone
Fapt divers miercuri, 23 septembrie 2026, 09:26

Aplicația Meta Muse a depășit ritmul inițial de descărcare al ChatGPT pe iPhone

Meta Muse, noua aplicație mobilă de inteligență artificială a companiei Meta, a înregistrat aproximativ 1,8 milioane de descărcări pe...

Aplicația Meta Muse a depășit ritmul inițial de descărcare al ChatGPT pe iPhone
Marile companii de inteligență artificială discută riscurile tehnologiei în Consiliul de Securitate
Fapt divers miercuri, 23 septembrie 2026, 09:22

Marile companii de inteligență artificială discută riscurile tehnologiei în Consiliul de Securitate

Reprezentanții unor companii importante din domeniul inteligenței artificiale urmează să participe la o reuniune a Consiliului de Securitate al...

Marile companii de inteligență artificială discută riscurile tehnologiei în Consiliul de Securitate
O amibă descoperită într-un izvor vulcanic stabilește un record de rezistență la căldură
Fapt divers miercuri, 23 septembrie 2026, 09:21

O amibă descoperită într-un izvor vulcanic stabilește un record de rezistență la căldură

Cercetătorii au identificat într-un izvor fierbinte din zona vulcanică Lassen, California, o specie de amibă cu o toleranță neobișnuită la...

O amibă descoperită într-un izvor vulcanic stabilește un record de rezistență la căldură
Fapt divers marți, 22 septembrie 2026, 14:57

La noapte începe toamna

Toamna astronomică 2026 începe în noaptea de 22 spre 23 septembrie, echinocțiul urmând să se producă  la ora 03.05, ora României, când...

La noapte începe toamna
Fapt divers marți, 22 septembrie 2026, 09:37

Cercetătorii au cartografiat „conversația” întârziată dintre oceanele lumii

Un nou studiu descrie modul în care Pacificul, Atlanticul și Oceanul Indian își transmit reciproc semnale climatice, formând un sistem de...

Cercetătorii au cartografiat „conversația” întârziată dintre oceanele lumii
Fapt divers marți, 22 septembrie 2026, 09:35

FAA lansează un sistem bazat pe AI pentru reducerea întârzierilor aeriene

Administrația Federală a Aviației din Statele Unite a prezentat SMART, o nouă platformă destinată coordonării spațiului aerian și reducerii...

FAA lansează un sistem bazat pe AI pentru reducerea întârzierilor aeriene
Fapt divers marți, 22 septembrie 2026, 09:34

Alibaba pregătește modele AI de până la 10.000 de miliarde de parametri

Alibaba a anunțat că lucrează la următoarea generație a modelelor sale de inteligență artificială, Qwen 4, iar seriile Qwen 4.5 și Qwen 5 ar...

Alibaba pregătește modele AI de până la 10.000 de miliarde de parametri