Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Jeff Bezos va zbura în spațiu, în această vară

Jeff Bezos va zbura în spațiu, în această vară

Publicat de Lica Simona, 7 iunie 2021, 16:49

Miliardarul american Jeff Bezos, fondatorul grupului Amazon, a anunţat că, împreună cu fratele lui, se va afla la bordul rachetei Blue Origin, care va realiza primul ei zbor în spaţiu cu echipaj uman, informează Agerpres.
Jeff Bezos, care se va retrage din funcţia de CEO al grupului Amazon, pe 5 iulie, şi fratele lui, vor fi însoţiţi de câştigătorul unei licitaţii organizate pentru ocuparea unui loc la bord, cu ocazia primului zbor în spaţiu, cu echipaj uman. Potrivit unui comunicat publicat de compania Blue Origin, licitaţia organizată pentru cumpărarea celui de-al treilea loc a ajuns la 2,8 milioane de dolari.
Aproape 6.000 de personae, din 143 de ţări, au participat la licitaţie, a precizat compania americană. Licitaţia se va încheia pe 12 iunie.Fondurile obţinute vor fi donate fundaţiei create de Blue Origin, Club For The Future, care are misiunea de a încuraja tinerele generaţii să înceapă cariere profesionale în domeniul ştiinţific.
Racheta cu decolare verticală, New Shepard, va fi lansată pe 20 iulie, iar capsula se va separa de racheta purtătoare când va atinge altitudinea de 75 de kilometri, continuându-şi apoi traiectoria, până când va depăşi altitudinea de 100 de kilometri. Pasagerii aflaţi la bordul capsulei vor putea, în acel moment, să plutească, în condiţii de imponderabilitate, timp de câteva minute şi să admire curbura Pământului.
În acest timp, racheta lansatoare va începe să coboare treptat şi va trebui să aterizeze controlat, la un punct fix, pe o pistă, tot în poziţie verticală.
La rândul său, capsula va intra, după aproximativ 10 minute, în cădere liberă, pentru a reveni pe Terra, iar coborârea va fi frânată cu ajutorul a trei mari paraşute şi a unor retropropulsoare, înainte de a ateriza într-o regiune deşertică, situată în partea vestică a statului american Texas.

Ursula von der Leyen, discurs despre starea Uniunii Europene: ”Europa trebuie să-și decidă singură viitorul”
International miercuri, 16 septembrie 2026, 15:05

Ursula von der Leyen, discurs despre starea Uniunii Europene: ”Europa trebuie să-și decidă singură viitorul”

„Cele mai bune timpuri, cele mai rele timpuri”, a spus von der Leyen, citându-l pe Charles Dickens pentru a descrie situația actuală a...

Ursula von der Leyen, discurs despre starea Uniunii Europene: ”Europa trebuie să-și decidă singură viitorul”
Curtea Supremă a SUA respinge limitarea votului prin corespondență
International miercuri, 16 septembrie 2026, 09:18

Curtea Supremă a SUA respinge limitarea votului prin corespondență

Curtea Supremă a Statelor Unite a respins solicitarea administrației Donald Trump de a restrânge acceptarea și numărarea buletinelor de vot...

Curtea Supremă a SUA respinge limitarea votului prin corespondență
Lukașenko cere ridicarea sancțiunilor americane
International miercuri, 16 septembrie 2026, 09:17

Lukașenko cere ridicarea sancțiunilor americane

Liderul belarus Aleksandr Lukașenko s-a întâlnit la Tallinn cu John Coale, trimisul special al Statelor Unite, în cadrul reluării dialogului...

Lukașenko cere ridicarea sancțiunilor americane
Ministrul chinez al Apărării avertizează împotriva militarismului
International miercuri, 16 septembrie 2026, 09:15

Ministrul chinez al Apărării avertizează împotriva militarismului

Ministrul chinez al Apărării, Dong Jun, le-a cerut statelor participante la Forumul Xiangshan de la Beijing să combată militarismul, hegemonia...

Ministrul chinez al Apărării avertizează împotriva militarismului
International miercuri, 16 septembrie 2026, 09:14

Arabia Saudită a interceptat o dronă Houthi la sud de Mecca

Sistemele de apărare ale Arabiei Saudite au interceptat marți seara o dronă atribuită rebelilor Houthi din Yemen. Aparatul a fost distrus la sud...

Arabia Saudită a interceptat o dronă Houthi la sud de Mecca
International miercuri, 16 septembrie 2026, 09:13

NATO a doborât o dronă cu explozibil deasupra Lituaniei

Un avion italian aflat în serviciul NATO a doborât o dronă care transporta explozibil și care pătrunsese în spațiul aerian al Lituaniei....

NATO a doborât o dronă cu explozibil deasupra Lituaniei
International marți, 15 septembrie 2026, 13:18

Aproape 700 de clienți Revolut au fost afectați de o breșă de securitate

Aproape 700 de clienți Revolut au fost afectați de o breșă de securitate, în urma căreia compania le-a transmis, din greșeală, unor...

Aproape 700 de clienți Revolut au fost afectați de o breșă de securitate
International marți, 15 septembrie 2026, 09:06

Finlanda se alătură inițiativei franceze de descurajare nucleară europeană

Finlanda se alătură inițiativei Franței privind descurajarea nucleară europeană. Helsinki precizează însă că participarea nu presupune...

Finlanda se alătură inițiativei franceze de descurajare nucleară europeană