Jocurile pe care le-au uitat copiii României

Ascunselea, elasticul, șotronul, țară-țară vrem ostași sau rațele și vânătorii au fost cândva nelipsite din copilăria românilor. Cu reguli simple și fără tehnologie, aceste jocuri reușeau să adune zeci de copii la un loc și să transforme orice spațiu liber într-un adevărat teren de aventură.

Publicat de Cosmin Meca, 1 iunie 2026, 12:04

Există generații care își amintesc copilăria prin jocurile pe care le-au practicat ore întregi, aproape în fiecare zi. Nu era nevoie de internet, baterii sau ecrane. Era suficientă o minge, o bucată de cretă, câțiva prieteni și multă imaginație.

Înainte ca telefoanele mobile să devină parte din viața de zi cu zi, străzile, curțile școlilor și spațiile dintre blocuri erau pline de copii. După terminarea temelor, începea adevărata aventură: alegerea jocului și strângerea echipei.

Printre cele mai populare jocuri se afla ascunselea. Regulile erau simple și cunoscute de aproape orice copil. Unul dintre participanți număra cu ochii închiși, în timp ce ceilalți căutau cele mai bune ascunzători. Garaje, scări de bloc, tufișuri, copaci sau colțuri întunecate deveneau locuri perfecte pentru a evita descoperirea.

La fel de cunoscută era leapșa. Nu avea nevoie de echipament și putea fi jucată aproape oriunde. Copiii alergau până la epuizare, încercând să scape de cel care trebuia să îi atingă.

Pentru fete, dar nu numai, elasticul a fost unul dintre simbolurile copilăriei anilor ’80 și ’90. Două persoane țineau un elastic întins între picioare, iar a treia executa diferite sărituri după reguli care deveneau tot mai dificile pe măsură ce nivelul creștea. Pentru mulți copii, elasticul era o adevărată provocare de coordonare și memorie.

Șotronul transforma asfaltul într-un teren de joc. Cu ajutorul unei bucăți de cretă se desenau pătrate numerotate, iar participanții trebuiau să înainteze sărind într-un picior sau în două, respectând anumite reguli. Aproape orice trotuar din apropierea școlilor purta urmele unor astfel de desene.

Un alt joc care aduna rapid grupuri numeroase era țară-țară vrem ostași. Două echipe se aliniau față în față, iar copiii se țineau strâns de mâini. Strategia, viteza și forța contau la fel de mult ca entuziasmul.

Rațele și vânătorii era un alt joc extrem de popular. O minge și câțiva participanți erau suficiente pentru ore întregi de distracție. Cei aflați în mijloc încercau să evite mingea aruncată de „vânători”, într-o competiție care testa reflexele și atenția.

În multe cartiere, castelul era una dintre cele mai aprinse competiții. O minge și câteva doze goale sau pietre așezate una peste alta erau suficiente pentru a începe jocul. Echipele încercau să dărâme și apoi să reconstruiască „castelul”, în timp ce adversarii încercau să le împiedice.

Nu poate fi uitat nici fotbalul dintre blocuri. Porțile erau marcate cu ghiozdane, pietre sau papuci, iar regulile se stabileau pe loc. Uneori meciurile durau până la lăsarea întunericului, iar scorul era mai puțin important decât bucuria de a juca.

În mediul rural, jocurile aveau uneori forme diferite, dar spiritul era același. Copiii explorau câmpuri, păduri, râuri și livezi, transformând natura într-un uriaș teren de joacă. Imaginația completa ceea ce lipsea în materie de jucării.

Multe dintre aceste jocuri aveau un rol mai important decât simpla distracție. Ele dezvoltau spiritul de echipă, creativitatea, comunicarea și capacitatea de a rezolva conflicte. Regulile erau negociate între copii, iar disputele se rezolvau de cele mai multe ori fără intervenția adulților.

Astăzi, unele dintre aceste jocuri mai pot fi întâlnite ocazional în curțile școlilor, în tabere sau în cadrul unor evenimente dedicate copilăriei. Totuși, multe dintre ele au devenit rarități într-o lume dominată de tehnologie și activități digitale.

Nu este neapărat vorba despre faptul că generațiile actuale se joacă mai puțin, ci despre faptul că se joacă diferit. Copiii de astăzi au acces la forme de divertisment pe care generațiile trecute nu și le puteau imagina. Cu toate acestea, jocurile copilăriei de altădată rămân o parte importantă din memoria colectivă a României.

Pentru milioane de oameni, simpla rostire a unor nume precum ascunselea, elasticul, șotronul sau țară-țară vrem ostași este suficientă pentru a readuce în minte verile lungi, vacanțele fără griji și prieteniile care se legau în fața blocului până târziu în seară.