La 15 februrie 1564 s-a născut Galileo Galilei, matematician, astronom, fizician renascentist.
Galileo a scăpat in extremis de arderea pe rug, însă a fost condamnat la inchisoare la domiciliu pana la finele vieţii, pentru obrăznicia de a prezenta realităţile sistemului heliocentric. Galileo a fost reabilitat de abia la 31 octombrie 1992, la aproape 350 de ani de la moartea sa, de către Papa Ioan Paul al II-lea.
Galileo şi-a dedicat o mare parte a vieţii studierii astrelor şi dezvoltării instrumentelor menite să faciliteze observaţiile astronomice. Dincolo de descoperirile sale, revoluţionare la acea vreme, acesta a plătit şi un tribut personal: pierderea vederii. Galileo era fascinat în mod special de Soare, prin urmare, îşi petrecea o mare parte din timp făcând observaţii asupra astrului. In ultimii ani de viaţă, savantul era aproape orb ca urmare a deteriorii grave a retinelor, cauzată de observaţiile sale îndelungate.
Roata imperfectă a lui Galileo
După arestul la domiciliu, din 1634, al lui Galileo, ca urmare a procesului care i s-a intentat pentru eretica sa teorie heliocentrică, omul de ştiinţă numai inactiv nu a devenit. În acea perioadă a scris cartea considerată a fi lucrarea de căpătâi a activităţii sale ştiinţifice, denumită „Discursuri şi demonstraţii matematice privind două Ştiinţe noi”, echivalentă ca valoare cu „Principia” lui Newton.
Cartea a fost scrisă sub forma unei conversaţii între un număr de personaje, abordând în special chestiuni importante din punct de vedere ştiinţific. În înşiruirea narativă, după ce au dezbătut şi polemizat despre ce anume ţine materia unită, personajele au o abatere, aparent mai mult de amorul artei, despre natura infinitului.Galileo a adus în această privinţă o serie inedită de abordări, dar două dintre ele merită notate în special. Prima implică mişcarea unei perechi de roţi.
Galileo începe cu roţi imperfecte, cu câteva laţuri, ca de exemplu de forma unor hexagoane. Roţile sunt tridimensionale-să ni le imaginăm ca şi cum ar fi făcute din marmură. Hezagonul mai mic este fixat în cel mare, şi fiecare se mişcă pe propria sa rută orizontală. Rotim agregatul într-o parte astfel încât să se mişte pe următoarea latură. Mişcându-se, roata mare pivotează pe unul din colţuri şi avansează pe traseu cu lungimea unei laturi. Dar ce s-a întâmplat cu roata mai mică?
Nu doar roata mare s-a miscat pe acea distanta, ci si roata mica; trebuie sa fie asa, deoarece sunt fixate impreuna. Adica ambele roti trebuie sa fi parcurs fix aceeasi distanta intre pozitia lor anterioara si cea de acum. Aterizand pe propria latura urmatoare, roata mica a executat 1/6 dintr-o rotatie completa si pare sa se fi deplasat pe traseul propriu cat lungimea laturii sale; dar lucrurile nu s-au intamplat asa, pentru ca ea a fost miscata pe distanta laturii rotii mari. Asadar, pentru a executa miscarea in surplus si a respecta legile fizicii, roata mica a fost complet ridicata de la traseu si asezata pe latura sa urmatoare. Totul pentru ca, distanta intre pozitia sa initiala si cea actuala trebuie sa fie egala cu dimensiunea laturii rotii mari.
Aici intervine artificiul istet. Galileo si-a imaginat un numar sporit de laturi. Cu cat mai multe laturi, cu atat mai multe seturi de mici miscari pe traseu si mici salturi ale rotii inferioare de pe ruta proprie pe masura ce se invarte. In final, sa ne imaginam ca ducem numarul de laturi la infinit. Sfarsim prin a avea roti circulare.
