Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Acord important între Asociația Presei Sportive din România și Liga Profesionistă de Fotbal

Acord important între Asociația Presei Sportive din România și Liga Profesionistă de Fotbal

Publicat de Lica Simona, 18 octombrie 2024, 15:34

Asociația Presei Sportive din România anunță semnarea unui acord important cu Liga Profesionistă de Fotbal. Principalele puncte ale înțelegerii vizează garantarea unor condiții de lucru mai bune pentru jurnaliști pe stadioane, accesul prioritar al membrilor APS la meciurile din Liga 1 și protejarea drepturilor presei sportive.

Iată, mai jos, acordul în forma sa integrală:

ACORD

Privind accesul și siguranța reprezentanţilor media la jocurile din Campionatul Național ”Liga I” – Superliga, organizate de Liga Profesionistă de Fotbal și de cluburile afiliate, încheiat între LPF și Asociația Presei Sportive din România.

*1.  Acces*

Liga Profesionistă de Fotbal se va asigura că, la jocurile de fotbal organizate de LPF și de cluburile afiliate, jurnaliștii beneficiază cel puțin de condițiile garantate prin regulamentele sportive aplicabile. Conform articolului 97.01 din Regulamentul Media aprobat de Adunarea Generală a LPF, „cluburile sunt obligate să aibă pe stadion un sector dedicat EXCLUSIV reprezentanților media”.

Prin urmare, accesul în sectorul dedicat reprezentanților media, dar și în alte zone având scopuri similare (sală de conferințe, zonă mixtă, etc), va fi permis DOAR reprezentanților media, nu altor invitați, influenceri, creatori de conținut non-jurnalistic, vloggeri, reprezentanți ai clubului ori ai partenerilor, rude, suporteri, sponsori etc. Excepție fac reprezentanții media desemnați de club și care, la data evenimentului, au în mod obligatoriu un raport contractual în vigoare cu clubul.

*2. Protecție*

De asemenea, organizatorii evenimentelor se obligă să ia toate măsurile necesare pentru protecția și securitatea jurnaliștilor prezenți la astfel de evenimente.

Cluburile se vor asigura că jurnaliștii își pot desfășura activitatea într-un MEDIU SIGUR și civilizat în zonele dedicate (sectorul destinat reprezentanților media, sala de conferințe, zona mixtă etc), fără a fi deranjați, intimidați, împiedicați, incomodați sau chiar agresați.

*3. Acreditări*

Membrii APS, asociaţie profesională a jurnaliștilor care desfășoară o activitate publicistică specifică despre sport în România, vor avea PRIORITATE la alocarea acreditărilor pentru meciurile de fotbal organizate de LPF și de cluburile afiliate. Pentru conformitate, APS va comunica Ligii lista tuturor membrilor săi și o va actualiza la cerere.

În același timp, organizatorii meciurilor se vor asigura că și celelalte persoane acreditate ca jurnaliști sunt profesioniști sau freelanceri care lucrează ori produc conținut text / foto / video / audio pentru branduri sau organizații de presă recunoscute și legitime.

Pentru evitarea oricărui dubiu, părțile stabilesc că un jurnalist acreditat de cluburi și care nu face parte din APS trebuie să fie, conform definiției agreate în înțelesul prezentului acord, acea persoană care desfășoară activitatea de colectare, analizare, verificare și prezentare a informațiilor de interes public și lucrează pentru o organizație de presă din diverse medii, cum ar fi ziare, reviste, televiziune, radio, site-uri web sau alte formate jurnalistice.

A consemnat Gabriel Liviu Balica.

foto: APSR

Craiova/ Campionatele Naționale de Atletism pentru Seniori, etapa finală, în acest week-end
Sport vineri, 24 iulie 2026, 14:20

Craiova/ Campionatele Naționale de Atletism pentru Seniori, etapa finală, în acest week-end

Conform datelor înregistrărilor oficiale, competiția adună la start o prezență remarcabilă: 261 de starturi individuale înregistrate pe...

Craiova/ Campionatele Naționale de Atletism pentru Seniori, etapa finală, în acest week-end
Amalia Covaliu, calificată pe tabloul principal la Mondialele de scrimă din Hong Kong. România continuă cursa spre medalii
Sport vineri, 24 iulie 2026, 10:17

Amalia Covaliu, calificată pe tabloul principal la Mondialele de scrimă din Hong Kong. România continuă cursa spre medalii

România a avut emoții în a doua zi a Campionatelor Mondiale de scrimă de la Hong Kong, rezervată calificărilor din proba feminină de sabie....

Amalia Covaliu, calificată pe tabloul principal la Mondialele de scrimă din Hong Kong. România continuă cursa spre medalii
WTA introduce teste genetice obligatorii pentru toate jucătoarele din circuit
Sport joi, 23 iulie 2026, 11:36

WTA introduce teste genetice obligatorii pentru toate jucătoarele din circuit

WTA, organismul care conduce circuitul profesionist feminin de tenis, introduce o testare genetică obligatorie pentru toate jucătoarele care doresc...

WTA introduce teste genetice obligatorii pentru toate jucătoarele din circuit
Universitatea Craiova pierde la limită cu Levski Sofia și păstrează șanse la calificare
Sport joi, 23 iulie 2026, 11:03

Universitatea Craiova pierde la limită cu Levski Sofia și păstrează șanse la calificare

Universitatea Craiova a fost învinsă cu 1-0 de Levski Sofia, în deplasare, în prima manșă a turului al doilea preliminar al competiției...

Universitatea Craiova pierde la limită cu Levski Sofia și păstrează șanse la calificare
Sport joi, 23 iulie 2026, 10:48

Programul Ligii a II-a a fost stabilit

Federația Română de Fotbal a stabilit programul sezonului 2026-2027 al Ligii a II-a, iar reprezentantele Olteniei și-au aflat adversarele din...

Programul Ligii a II-a a fost stabilit
Sport miercuri, 22 iulie 2026, 09:32

Universitatea Craiova începe aventura europeană la Sofia. Coelho: „Ne așteaptă cel mai dificil meci al începutului de sezon”

Universitatea Craiova joacă în această seară, de la ora 20:30, în deplasare, împotriva formației bulgare Levski Sofia, în prima manșă a...

Universitatea Craiova începe aventura europeană la Sofia. Coelho: „Ne așteaptă cel mai dificil meci al începutului de sezon”
Sport marți, 21 iulie 2026, 14:13

Liga Campionilor. Universitatea Craiova a ajuns la Sofia pentru meciul cu Levski

Levski Sofia a întrerupt hegemonia celor de la Ludogoret, devenind principala forţă în campionatul de la sud de Dunare. Lotul de jucători este...

Liga Campionilor. Universitatea Craiova a ajuns la Sofia pentru meciul cu Levski
Sport marți, 21 iulie 2026, 09:30

Universitatea Craiova a aflat posibilul adversar din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor

Vești bune pentru Universitatea Craiova după tragerea la sorți pentru turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Dacă va reuși să treacă de...

Universitatea Craiova a aflat posibilul adversar din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor