Connect with us

National

AMR cere Ministerului Sănătăţii asigurarea resurselor financiare pentru organizarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19

Published

on

Asociația Municipiilor din România (AMR), constatând ignorarea de către Ministerul Sănătății a principiului potrivit căruia nu se pot stabili atribuții în sarcina administrației publice locale fără o alocare financiară corespunzătoare, cere Ministerului Sănătății, ca în proiectul de OUG pe care l-a inițiat, să asigure resursele financiare aferente pentru organizarea, dotarea și operaționalizarea  centrelor de vaccinare și, de asemenea, să asigure sumele pentru plata personalului medico-sanitar și auxiliar sanitar, se arată într-un comunicat al Asociației. 

Asociația Municipiilor din România arată faptul că bugetele administrațiilor publice locale se vor adopta la 45 de zile de la adoptarea legii bugetului de stat pentru anul 2021 (cel mai probabil martie, aprilie, 2021). De asemenea, cheltuielile aferente procesului de vaccinare transferate fără resursă financiară în sarcina administrațiilor publice locale vor împiedica administrațiile locale să asigure finanțarea corespunzătoare a altor obligații și servicii legale oferite cetățenilor.

 Asociația Municipiilor din România reafirmă implicarea pragmatică a primarilor în susținerea și operaționalizarea procesului de vaccinare pe care îl consideră de interes național, de protejare a sănătății publice și extrem de important în procesul de revenire la starea de normalitate pe care am avut-o înainte de pandemie. Dar, în egală măsură, solicită Ministerului Sănătății asumare de responsabilități, nu doar transfer de atribuții către administrația locală, fără asigurarea resursei financiare aferente.

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National4 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional4 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional4 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional4 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional4 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional5 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional5 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON