Connect with us

Evenimente

Andrei Chiliman nu mai conduce Primăria Sectorului 1

El este cercetat sub control judiciar în dosarul mită în schimbul contractelor publice

Published

on

Primarul Sectorului 1 al Capitalei, Andrei Chiliman s-a prezentat ieri la Poliţie, unde trebuie să meargă acum periodic. El este cercetat sub control judiciar în dosarul mită în schimbul contractelor publice. Edilul le-a declarat jurnaliştilor că nu există dovezi în dosarul care i s-a prezentat şi în plus a negat din nou acuzaţiile care i se aduc. Chiliman a menţionat apoi că vreme de 60 de zile nu va mai conduce Primăria Sectorului 1:


DNA îl acuză pe Andrei Chiliman că, împreună cu grupul infracţional din care făcea parte, ar fi perceput comisioan cuprinse între 10 şi 15 la sută ca să atribuie preferenţial contracte publice. Valoarea prejudiciulu s-ar ridica la 9 milioane de euro. Gruparea era condusă, potrivit procurorilor, de Vlad Moisescu, fostul trezorier PNL.

ULTIMA ORĂ

Regional15 ore ago

Concert extraordinar de Ziua Filarmonicii „Oltenia” Craiova:77 de ani de la înființare prin decret regal

Filarmonica „Oltenia” sărbătorește anul acesta 77 de ani de la înființarea sa, prin decret regal, o istorie bogată și o...

Regional15 ore ago

Inaugurare de amploare la Spitalul de Psihiatrie din Drăgoești: Noua clădire oferă condiții moderne pentru pacienți și personalul medical

Astăzi, într-o ceremonie solemnă desfășurată la Spitalul de Psihiatrie din Drăgoești, județul Vâlcea, s-a marcat un moment important în modernizarea...

sad boy in gray sweater sitting on the floor sad boy in gray sweater sitting on the floor
National15 ore ago

România ocupă locul trei în Europa la capitolul bullying în școli, conform unui raport OMS

România ocupă locul trei în Europa în ceea ce privește bullyingul în școli, conform unui raport al Organizației Mondiale a...

grey laptop on table grey laptop on table
National15 ore ago

Ministrul Mediului: Programul „România Neutră” promite peste 100.000 de locuri de muncă verzi până în 2050

Peste o sută de mii de locuri de muncă verzi vor fi create în România, până în anul 2050, a...

white cloud white cloud
National15 ore ago

Schimbări radicale ale vremii în România: de la căldură record la temperaturi scăzute și ploi

Căldura neobişnuită din acestă sfârşit de săptămână va continua şi astăzi, când se aşteaptă o maximă de 34 de grade...

three paintings hanging in gallery three paintings hanging in gallery
Regional16 ore ago

Expoziția Regională de Arte Vizuale „Sacrul în Artă” aduce peste 30 de artiști în lumina Sărbătorilor Pascale

Peste 30 de artişti îşi vor prezenta lucrările în cadrul Expoziţiei Regionale de Arte Vizuale ‘Sacrul în artă’, dedicată Sărbătorilor...

tan and black dogs tan and black dogs
Regional16 ore ago

Primăria Bumbești-Jiu caută firmă pentru gestionarea câinilor maidanezi

Primăria Bumbești-Jiu, Gorj, caută firmă să scape orașul de câinii maidanezi. A scos la licitație gestionarea câinilor fără stăpân și...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON