Connect with us

National

Astazi se decide daca Elena Udrea va ramane sau nu in arest preventiv

Published

on

     Înalta Curte de Justiţie urmează să decidă, astăzi, dacă Elena Udrea va rămâne sau nu în arest preventiv în dosarul „Gala Bute”. La finalul judecării contestaţiei depuse de fostul ministru al dezvoltării, avocatul Marius Striblea a menţionat că a încercat să demonteze în faţa judecătorilor toate acuzaţiile procurorilor, care, a mai spus el, sunt constituite doar pe baza unor denunţuri.

În acest dosar, Elena Udrea este acuzată de luare de mită, abuz în serviciu, tentativă de folosire de documente false, cu scopul de a obţine, pe nedrept, fonduri europene şi folosirea influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite. Potrivit DNA, ea ar fi primit direct sau prin intermediul colaboratorilor săi, sume importante de bani de la firme pe care le favorizase în obţinerea unor contracte cu Ministerul Dezvoltării, pe care l-a condus în perioada 2010-2011.

ULTIMA ORĂ

Regional8 ore ago

Rm.Vâlcea: Au fost recepționate amenajările realizate în cadrul proiectului Pădure-Parc Dealul Capela

La Rm.Vâlcea, amenajările realizate în cadrul proiectului Pădure-Parc Dealul Capela au fost recepționate, după verificarea amănunțită făcută de o echipă...

Regional8 ore ago

Zilele Municipiului Râmnicu Vâlcea aduc un week-end plin de evenimente și distracție

Week-endul din 17 până în 20 mai se anunță a fi unul plin de viață și activități în Râmnicu Vâlcea,...

Regional8 ore ago

Fantasy Park din Craiova, un nou punct de atracție pentru locuitori și turiști

Lucrările la Fantasy Park din Craiova s-au încheiat de ceva timp, iar inaugurarea este programtă pe 1 iunie. Parcul va...

Regional9 ore ago

Muzeul de Artă din Craiova închis în timpul Noapții Muzeelor din cauza protestului angajaților împotriva discriminării salariale

Muzeul Olteniei din Craiova a anunțat, oficial, că nu va putea organiza evenimentul „Noaptea Muzeelor”. Culele Cernăteștilor, Izvoranu Geblescu –...

Alegeri 20249 ore ago

Agenda electorală – 15 mai – Alegeri locale

Candidatul PNL la Primăria Craiovei, Nicolae Giugea, a discutat cu specialiștii în urbanism și regenerare urbană pe subiectul centrului istoric...

Regional9 ore ago

Între 16 – 26 mai, Capitala teatrală a lumii se mută la Craiova. Începe Festivalul Internațional Shakespeare, ediția a 14-a

Peste 300 de spectacole de teatru de talie mondială, concerte, parade, ateliere, lansări de carte, instalații, călătorii VR vor împânzi...

International9 ore ago

Premierul pro-rus al Slovaciei, Robert Fico, împușcat într-un incident șocant în timpul unei întâlniri publice

Premierul slovac Robert Fico a fost împușcat și rănit în timpul unei întâlniri publice în localitatea Handlova. Incidentul a avut...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON