Atenționare de călătorie: lucrări pe podul Giurgiu – Ruse
Publicat de Puiu Vulea, 14 octombrie 2026, 15:48
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească între România și Republica Bulgaria asupra faptului că în perioada 19-29 octombrie 2026, în zilele de luni până joi, circulația pe un tronson de 320 de metri al Podului Prieteniei de la Ruse se va desfășura bidirecțional pe o singură bandă, pentru montarea unor instalații de evacuare a apei la rosturile podului.
Montajul se va realiza în două etape:
- Etapa I: de luni, 19 octombrie 2026, ora 9:00, până joi, 22 octombrie 2026, ora 17:00 – circulația va fi restricționată pe banda din dreapta, iar vehiculele vor circula bidirecțional pe banda din stânga, cu alternarea sensurilor la intervale de 20 de minute, traficul fiind reglementat de semnalizatori.
- Etapa II: de luni, 26 octombrie 2026, ora 9:00, până joi, 29 octombrie 2026, ora 17:00 – circulația va fi restricționată pe banda din stânga, iar vehiculele vor circula bidirecțional pe banda din dreapta, cu alternarea sensurilor la intervale de 20 de minute, traficul fiind reglementat de semnalizatori.
În cazul unor condiții meteorologice nefavorabile, termenele de montaj pot fi modificate. Termenul final de finalizare a reparației capitale a podului este 3 decembrie 2026.
MAE recomandă cetățenilor români care intenționează să tranziteze frontiera prin punctul de trecere Giurgiu-Ruse să ia în calcul eventualele întârzieri și să își planifice din timp călătoria, inclusiv prin alegerea unor trasee alternative sau a unor intervale orare mai puțin aglomerate.