Connect with us

Azi despre ieri

Azi despre ieri – 18 martie 2020

Published

on

Miercuri, 18 martie

Zile trecute – 77

Zile rămase – 289

Soarele răsare – 06.22

Soarele apune – 18.26

Zodia – Peşti 

Calendar ortodox – Sf. Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului

Calendar catolic – Sf. Ciril din Ierusalim, ep. înv.*

-37     – Senatul roman îl proclamă pe Caligula împărat.  La începutul anului 41 d.Hr. (pe 24 ianuarie), Caligula a fost primul împărat roman asasinat, rezultatul unei conspirații care implică ofițeri din garda pretoriană, precum și membri ai Senatului roman și ai curții imperiale. Scopul conspiratorilor a fost „să folosească ocazia de a restabili Republica Romană”, dar planul a fost zădărnicit : în aceeași zi, garda pretoriană l-a declarat pe unchiul lui Caligula, Claudius, împărat în locul lui.

-1314 – Jacques de Molay, al 23-lea şi ultimul Mare Maestru al Cavalerilor Templieri, este ars pe rug.

-1833 – S-a constituit la Iaşi, din iniţiativa medicilor Iacob Stanislau Cihac şi Mihai Zotta, Societatea de Medici şi Naturalişti, prima societate ştiinţifică din România.

-1856 – S-a semnat Tratatul de la Paris, care a încheiat Războiul Crimeii.

-1866 – Este adoptată Legea învoielilor agricole (legea pentru tocmeli de lucrări agricole şi pentru executarea lor). Legea a fost înăsprită în vremea guvernării conservatoare a lui Lascăr Catargiu, când s-a instituit execuţia silită a tocmelilor agricole.

-1871 – Insurecţia populaţiei pariziene; instaurarea „Comunei din Paris”.

-1887 – Principele Ferdinand  fost declarat în mod oficial moștenitor al Tronului, conferindu-i-se și titlul de Alteță Regală Principe de România.

-1889 – S-a semnat Decretul Regal prin care Ferdinand a devenit Principe al României şi Alteţă Regală.

-1906 – Traian Vuia realizează, lângă Paris, la Montesson, primul zbor din Europa cu un aparat mai greu decât aerul, condus exclusiv prin mijloace proprii de bord.  După o accelerație pe o distanță de 50 de metri, aparatul s-a ridicat la o înălțime de aproape un metru, pe o distanță de 12 m, după care paletele elicei s-au oprit, iar avionul a aterizat.

-1922 – În India, Mahatma Gandhi este condamnat la șase ani de închisoare pentru revoltă; va face numai doi ani.

-1925 – Cea mai violentă tornadă din istoria SUA a dus la moartea a 689 de oameni și rănirea altor 13.000.

-1937 – S-a născut Horia Moculescu, pianist, compozitor, interpret vocal, om de televiziune român.

-1954 – A apărut, la Bucureşti, săptămânalul „Gazeta literară”, organ al Uniunii Scriitorilor din România.

-1959 – S-a născut regizorul şi producătorul de film francez Luc Besson. A contribuit la producerea a peste 50 de filme şi a regizat „Leon”,  „Marele albastru”,  „Nikita”, „Metroul”, „Al cincilea element”, „Malavita”, etc.

-1965 – Un cosmonaut sovietic, lt. Alexei Leonov, pășește pentru prima dată în afara unei nave spațiale (pentru 12 minute). La 3 iunie, va fi imitat de astronautul american Edward White.

-1965 – Marea Adunare Națională a ales ca președinte al Consiliului de Stat pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar ca președinte al Consiliului de Miniștri pe Ion Gheorghe Maurer.  

-1989 – În Egipt, o mumie veche de 4400 de ani a fost găsită în Piramida lui Kheops.

-1990 – Doi bărbați, îmbrăcați în ofițeri de poliție, au furat 12 pânze (din care trei semnate Rembrandt) de la Muzeul Boston din Massachusetts în valoare totală estimată de 100-300 milioane de dolari. Autorii faptei nu au fost depistați, întrucât au distrus casetele cu înregistrările din muzeu și nu au lăsat amprente, iar operele furate au rămas definitiv pierdute.

-1999 – S-a înfiinţat Fundaţia pentru Ştiinţă şi Artă.

-2007 – A încetat din viaţă sculptorul Ovidiu Maitec (n. 13 dec. 1925).

-2008 – A murit regizorul, scenaristul şi dramaturgul britanic Anthony Minghella, câştigător al unui premiu Oscar pentru filmul „Pacientul englez”. (n. 6 ian 1954).

-2009 – A murit actriţa britanică Natasha Richardson (n. 11 mai 1963).

Foto: Dan Păsărin