Connect with us

Azi despre ieri

Azi despre ieri – 30 martie

Published

on

Zile trecute – 88

Zile rămase – 277

Soarele răsare – 06.00

Soarele apune – 18.41

Zodia – Berbec  

Calendar ortodox – Sf. Cuv. Ioan Scărarul; Sf. Euvula, mama Sf. Pantelimon

Calendar catolic – Ss. Ioan Climac (Scărarul), abate; Leonard Murialdo, pr.

-1392 – Prima atestare documentară a oraşului Roman în timpul lui Roman I Muşat al Moldovei.

-1746 – S-a născut celebrul pictor şi gravor spaniol Francisco de Goya (d. 16 aprilie 1828, Bordeaux/Franța).

-1821 – Întâlnirea dintre Tudor Vladimirescu, conducător al revoluţiei din Ţara Românească, şi Alexandru Ipsilanti, liderul Eteriei. În ciuda unor grave divergenţe, cei doi ajung la un acord, în urma căruia judeţele dinspre munte trec sub autoritatea lui Ipsilanti, iar Oltenia şi judeţele de câmpie sub cea a lui Tudor.

-1830 – S-au încheiat lucrările de redactare a „Regulamentelor Organice”, considerate primele acte constituţionale de pe teritoriul României.

-1842 – Anestezia a fost utilizată pentru prima dată, într-o intervenție a chirurgului american dr. Crawford Long.

-1858 – Americanul Hyman Lipman din Philadephia înregistrează patentul creionului cu gumă de șters, la 88 de ani după ce inginerul englez Edward Nairne l-a realizat pentru prima dată.

-1866 – Locotenenţa domnească publică „Proclamaţia către popor”, prin care recomandă alegerea prin plebiscit a principelui Carol de Hohenzollern  ca „domnitor al Românilor”, cu drept de moştenire şi sub numele de Carol I. Guvernul Ghica dă publicităţii un manifest, la 2 aprilie 1866, cu acelaşi sens.

-1867 – SUA au cumpărat  Alaska și insulele Aleutine de la Rusia cu 7,2 milioane de dolari.

-1879 – A fost înfiinţată Academia Română.  

-1889 – A fost înfiinţată Agenţia Telegrafică a României, prima agenţie de presă românească.

-1899 – George Bacovia debutează în revista „Literatorul” din Bucureşti cu poezia „Şi toate”, sub semnătura V. George.

-1912 – A încetat din viaţă scriitorul german Karl May (n. 25 februarie 1842), autor al seriei de romane de aventuri în Vestul american ce au ca eroi pe căpetenia apaşilor Winnetou şi prietenul său alb Old Shatterhand.

-1929 – Este dată în funcţiune linia telefonică directă Bucureşti-Budapesta.

-1945 – S-a născut Eric Clapton, chitarist, cântăreţ şi compozitor englez de muzică blues. Este singurul care a fost celebrat de trei ori în „Rock and Roll Hall of Fame”.

-1945 – A fost promulgată Legea nr.271, pentru purificarea administraţiei publice, învăţământului, presei, instituţiilor de presă. Această lege a fost folosită pentru a elimina din viaţa publică numeroşi intelectuali de valoare.

-1946 – S-a înfiinţat Opera de Stat din Timişoara.

-1951 – UNIVAC 1 (Universal Automatic Computer 1), primul computer comercial din lume, este livrat de firma Remington Rand (autori J. Eckert și J. Mauchly) Oficiului de Recensământ al SUA.

-1960 – Intră în funcţiune prima staţie meteorologică automată din România.  

-1981 – Preşedintele Ronald Reagan este împuşcat în piept, în afara unui hotel din Washington D.C., de către un vagabond cu probleme psihice, numit John Hinckley Jr.

-1987 – Tabloul „Floarea-soarelui” al lui Vincent Van Gogh s-a vândut cu 39,85 milione de lire sterline.

-2005 – La televiziunea Al Jazeera a apărut o înregistrare cu cei trei români răpiți în Irak. Lângă ei apăreau două persoane mascate cu mitraliere. Marie Jeanne Ion a spus în engleză că răpitorii nu doresc nimic în schimbul lor. Toți analiștii au dedus că este vorba despre o situație atipică de răpire.

-2007 – Reprezentanţii mai multor state din Europa de Est au încheiat în Ungaria un acord pentru construcţia unei autostrăzi de mare viteză care va face legătura între Marea Baltică şi Marea Neagră.

ULTIMA ORĂ

International6 ore ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National7 ore ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National7 ore ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National7 ore ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
National7 ore ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional7 ore ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regional7 ore ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON