Connect with us

Azi despre ieri

Azi despre ieri – 7 decembrie 2019

Published

on

Sâmbătă, 7 decembrie  

Zile trecute – 340

Zile rămase – 25

Soarele răsare – 07.38

Soarele apune – 16.36

Zodia – Săgetător

Calendar ortodox

Sf. Mc. Filofteia de la Curtea de Argeș;

Sf. Ier. Ambrozie, episcopul Mediolanului (Dezlegare la pește)

Calendar catolic – Sf. Ambrozie, ep. înv.**; Maria Giusseppa Rosselo, clg.

Ziua Internațională a Aviației Civile. Hotărârea în acest sens a fost luată în anul 1994 de către Organizația Internațională a Aviației Civile, prin rezoluția A29-1, care a sărbătorit atunci cincizeci de ani de la înființare. În 1996, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a recunoscut oficial această zi și a inclus-o în lista zilelor marcate de ONU, prin Rezoluția 33/51. Scopul Zilei Internaționale a Aviației Civile este de a demonstra și evidenția importanța aviației civile în angrenajul social și economic al statelor lumii. Totodată, sunt propuse și promovate măsuri ce pot duce la eficientizarea transportului internațional aerian și la îmbunătățirea sistemelor de siguranță ale avioanelor civile.

-43 î.Hr. – Marcus Tullius Cicero este asasinat. După asasinarea lui Caesar, în care se prea poate să fi fost implicat, Cicero devine destul de rapid șeful republicanilor, sperând într-o instaurare a republicii, lucru care atunci era imposibil. A încercat să-l manipuleze pe tânărul Octavianus (viitorul împărat Augustus, 27 î.Hr.-14 d.Hr.) împotriva lui Marcus Antonius, pe care îl considera cel mai primejdios dușman al republicii, însă fără succes. În 7 decembrie 43 î.Hr. a fost ucis chiar de către oamenii lui Marcus Antonius.

-1732 – A fost inaugurată Opera Regală la Covent Garden, Londra.

-1742 – A fost inaugurată Opera Regală din Berlin, actuala Operă de Stat; inaugurarea Operei Regale a avut loc cu spectacolul „Cezar și Cleopatra” de Karl Heinrich Graun.

-1787 – Delaware devine primul stat care a ratificat Constituția Statelor Unite ale Americii.  

-1834 – Corabia „Marița”, prima navă sub pavilion românesc, a plecat în primul voiaj în afara granițelor țării pe ruta Sulina – Constantinopol, comandant fiind Ioan Cristescu.

-1861 – S-a născut generalul Henri Mathias Berthelot, membru de onoare al Academiei Române; în timpul Primului Război Mondial a fost şeful misiunii militare franceze la Bucureşti, participând activ la elaborarea planurilor de luptă din vara lui 1917 (m. 28 ianuarie 1931).

-1881 – A fost întemeiată „Societatea Politehnică din România”; primul președinte a fost Dimitrie Frunză.

-1842 – „New York Philharmonic Society” a susținut primul concert.

-1941 – Al Doilea Război Mondial: Marina Imperială a Japoniei a lansat atacul de la Pearl Harbour împotriva flotei din Pacific a marinei americane, ceea ce a dus la implicarea SUA în al Doilea Război Mondial.

-1966 – Decret privind aderarea României la Convenția internațională pentru ocrotirea vieții omenești pe mare, încheiată la Londra, la 17 iunie 1960.  

-1966 – Intră în funcțiune Hidrocentrala Bacău II, care încheie activitatea de construire a salbei de hidrocentrale de pe râul Bistrița.

-1972 – În drum spre Lună, echipajul misiunii „Apollo 17”  a realizat fotografia „The Blue Marble”, prima fotografie clară a feței luminate a Pământului.  

-1992 – A fost inaugurat, la Iași, Centrul Cultural Francez.

-2001 – Consiliul Miniștrilor de Justiție și de Interne ai Uniunii Europene decid ridicarea vizelor pentru cetățenii români care doresc să călătorească în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2002.

Foto: Dana Simovici

ULTIMA ORĂ

International8 minute ago

Două filme românești selectate pentru Festivalul de Film de la Cannes: „Trei kilometri până la capătul lumii” și „Nasty”

Două filme româneşti au fost selectate pentru Festivalul de Film de la Cannes din acest an. În competiţia oficială se...

white smoke coming out from a building white smoke coming out from a building
International16 minute ago

Avertizare de la Copernicus și ONU: Europa se încălzește de două ori mai repede decât restul continentelor, 2023 cel mai cald an din istorie

Serviciul european Copernicus pentru schimbări climatice și Organizația Națiunilor Unite au emis o avertizare alarmantă, indicând că Europa se încălzește...

National22 de minute ago

PSD și PNL merg cu candidaturi separate pentru funcția de primar general al Capitalei: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

Coaliţia PSD – PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela...

National27 de minute ago

Uzinele de la Mioveni și Craiova vor produce peste 500 000 de autoturisme în 2024

Uzinele de la Mioveni şi Craiova vor produce peste cinci sute de mii de autoturisme în 2024, potrivit estimărilor Asociaţiei...

National35 de minute ago

Creștinii din România sărbătoresc cu solemnitate pe Sfântul Gheorghe, martirul venerat din secolul al IV-lea

Astăzi, pe 23 aprilie, creștinii din întreaga țară îl celebrează pe Sfântul Gheorghe, martirul care a devenit simbol al curajului...

National13 ore ago

Muzeul Cărții și Exilului Românesc îl sărbătorește pe data de 23 aprilie pe artistul plastic Victor Cupșa, ce dă numele unei colecții aflate in patrimoniul muzeului.

Regional15 ore ago

Asociația Energia Inteligentă organizează „Zilele Prevenirii Dezastrelor” în Craiova

Asociația Energia Inteligentă aduce în atenția comunității din Craiova un eveniment deosebit: „Zilele Prevenirii Dezastrelor”, desfășurat în perioada 23-25 aprilie...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON