Connect with us

Evenimente

Calendarul zilei 27 decembrie

Published

on

EVENIMENTE INTERNE

 

– Partide

* Constanţa: Filiala Constanţa a Partidului Naţional Liberal organizează întâlnirea de sfârşit de an, ocazie cu care vor fi oferite şi diplome de excelenţă pentru activitatea desfăşurată de-a lungul anilor pentru contribuţia majoră în promovarea liberalismului – ora 11:00. La eveniment participă, alături de preşedintele PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, europarlamentarul liberal Ramona Mănescu şi vicepreşedintele PNL, Rareş Mănescu

 

– Economic

* Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) organizează „Parada tramvaielor electrice”, eveniment ce va marca aniversarea a 120 de ani de la darea în folosinţă a primei linii electrice din Capitală – ora 10:00, pe traseul primei linii – Piaţa Victoriei (Depoul Victoria) – Şoseaua Ştefan cel Mare – Bucur Obor – Calea Moşilor – Piaţa Sf. Gheorghe. De asemenea, la terminalul Piaţa Sfântul Gheorghe, RATB va organiza între orele 8:00 şi 21:00, un muzeu în interiorul unui tramvai de epocă

 

– Social

* Bistriţa: Pentru al 12-lea an Camioanele cu ajutoare de Crăciun la strângerea cărora au contribuit voluntari bavarezi, vor ajunge în municipiu, iar cele peste 20.000 de cadouri, destinate copiilor cu vârste între 3 şi 15 ani, urmează a fi distribuite în 145 de localităţi din judeţ, începând de mâine

 

– Cultură

* Premiera piesei de teatru „Doi şi un tulnik”, regie – Alex Unguru, scenografie – Cristian Stănoiu – ora 19:00, la Godot Cafe – Teatru

* Bacău: Ediţia a 49-a a Alaiului Datinilor de Iarnă, organizat de Ansamblul Folcloric “Busuiocul” din Bacău – ora 10:00, în centrul municipiului. Participă formații de jocuri cu măști din Dărmănești, Dofteana, Vultureni, Berești-Tazlău, Zemeș, Plopana, Lipova, Balcani, Livezi, precum și cele mai reprezentative colective artistice de obiceiuri populare din județele Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Vaslui și Vrancea

* Sighetu Marmaţiei: A XLVI-a ediţie a Festivalului de Datini şi Obiceiuri de Iarnă „Marmaţia 2014” – în centrul municipiului (27 – 28 dec.). Din program:

  • ora 9:00 – vernisarea expoziţiilor de fotografie şi sculptură – la Muzeul Etnografic
  • ora 12:30 – pe străzile centrale ale municipiului are loc o impresionantă paradă a formaţiilor tradiţionale
  • ora 17:30 – spectacol de gală susţinut de formaţiile câştigătoare la paradă şi de invitaţii din ţară şi din străinătate

* Suceava: Festivalul de datini şi obiceiuri de Anul Nou „După datina străbună”, parte a programului „Crăciun în Bucovina” – în centrul municipiului: Din program:

  • ora 11:00 – parada măştilor, pe traseul Stadionul Areni – esplanada Casei de Cultură
  • ora 13:00 – spectacolul de datini şi obiceiuri de Anul Nou – pe esplanada Casei de Cultură. Participă formaţii din localităţile sucevene Pojorâta, Corlata, Zvoriştea, Poiana Stampei, Stroieşti, Udeşti, Vama, Fundu Moldovei, Bosanci, Hânţeşti, Mălini, Boroaia, Calafindeşti, Pârteştii de Jos, Comăneşti, Dolhasca, Dolheştii Mici, Drăguşeni, Cacica, Volovăţ, Buneşti, Botoşana, Vatra Moldoviţei, Fântânele, Todireşti, Berchişeşti, Bilca, Rădăuţi, Straja, Ostra, Broşteni, Preuteşti, Horodniceni, Boroaia, Ciocăneşti şi Vatra Dornei, dar şi din judeţele Iaşi şi Botoşani

 

– Sport

* Pinhel, Portugalia: Echipa masculină de handbal a României întâlneşte Portugalia într-un meci de pregătire – ora 23:00

* Schio, Italia: Echipa feminină de baschet a României participă la turneul Winter Cup 2014 (27 – 29 dec.), întâlnind Rusia – ora 21:00

* Predeal: Deschiderea oficială a sezonului de iarnă 2014-2015 – pe pârtia Clăbucet

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan (Calendarul Creştin-Ortodox 2014)

– Sf. Arhidiacon Ştefan, primul martir (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2014)

– Sf. Ioan, Apostol şi Evanghelist (Calendarul Romano-Catolic 2014)

– Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2014)

– 1391: Prima mențiune documentară a „logofătului” în Țara Românească; în Evul Mediu, logofătul era un mare dregător din Moldova şi Ţara Românească, şef al cancelariei domneşti care se ocupa cu redactarea hotărârilor luate de domn şi de sfatul domnesc, pe care le întărea cu pecetea domnului; denumirea provine din Bizanţ şi a ajuns la noi pe filieră sud-slavă. În documentele în limba latină, marele logofăt se numeşte “cancellarius” sau “supremus cancellarius”

– 1784: Horea şi Cloşca, conducătorii răscoalei ţărăneşti din Transilvania (declanşate la 2 noiembrie acelaşi an şi înfrânte o lună mai târziu), sunt prinşi şi închişi la Alba Iulia (la 31.I.1785 va fi prins şi Crişan; primii doi au fost traşi pe roată la 28.II.1785, pe platoul „La furci” din Alba Iulia, iar Crişan s-a spânzurat în închisoare) – 230 de ani

– 1816: A avut loc, la Iaşi, din iniţiativa lui Gheorghe Asachi, prima reprezentaţie teatrală în limba română; o trupă românească (copiii boierilor moldoveni Ghica şi Sturza) a prezentat piesa într-un act „Mirtil şi Hloe”, pastorală dramatizată de scriitorul francez Jean-Pierre Claris de Florian după elveţianul Salomon Gessner

– 1822: S-a născut Louis Pasteur, chimist şi biolog francez; fondator al microbiologiei moderne; a elaborat principiile asepsiei şi a pus bazele imunologiei (m. 1895)

– 1897, 27.XII. / 1898, 8.I: S-a născut Tudor Vianu, estetician, filosof al culturii, istoric literar şi stilistician; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1964)

– 1906: S-a născut poetul Emil Giurgiuca, unul dintre cei mai activi şi mai importanţi reprezentanţi ai grupului de „tineri poeţi ardeleni” (Mihai Beniuc, George Boldea, Ion Th. Ilea ş.a.) al căror stil se poate descrie drept o încrucişare discretă şi armonioasă dintre modernism şi tradiţionalism (m. 1992)

– 1918, 27.XII. / 1919, 9.I: Adunarea naţională a saşilor de la Mediaş s-a declarat de acord cu hotărârea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia de unire a Transilvaniei cu România

– 1956: S-a născut atleta Doina Melinte; fost preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret (aflată în structura Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului), cu rang de secretar de stat; campioană olimpică la proba de 800 m (Los Angeles, 1984) şi mondială la proba de 1500 m (Roma, 1987) şi 1500 m indoor (Indianapolis, 1987 şi Budapesta, 1989)

– 1959: A murit actorul Ion Manolescu; membru fondator (1919) al primului Sindicat al artiştilor dramatici şi lirici din România, alături de Nicolae Leonard, Lucia Sturdza-Bulandra şi Gheorghe Storin (n. 1881) – 55 de ani

– 1977: A murit pictorul Alexandru Ciucurencu; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1903)

– 1989: Presa publică Decretul-lege nr. 2 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN) şi a consiliilor teritoriale ale FSN, ca organe ale puterii de stat; a fost ales Biroul Executiv al CFSN (condus de Ion Iliescu – preşedinte şi Dumitru Mazilu – vicepreşedinte) – 25 de ani

– 1989: URSS şi SUA (prin ambasadori) şi Marea Britanie (prin telegramă a primului ministru) transmit sprijinul pentru schimbările şi noile autorităţi din România; declaraţii de recunoaştere a Frontului Salvării Naţionale au mai făcut guvernele din: Canada, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Argentina, Columbia, Vietnam ş.a. – 25 de ani

– 1989: A murit actorul de comedie Horia Căciulescu (n. 1922) – 25 de ani

– 1990: A murit medicul veterinar Vasile Gheţie; lucrări în domeniul morfologiei animale; considerat iniţiatorul şi conducătorul şcolii româneşti de anatomie comparată a animalelor domestice; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1903)

– 1991: Conform Legii nr. 1/30 iunie 1990, care stipulează utilizarea corpului istoric ca instituţie muzeală şi H.G. nr. 478 din 10.07.1991, a fost deschis pentru marele public Muzeul Naţional Cotroceni, având un pronunţat caracter memorialistic

– 1993: A murit Peter Paulhoffer, actor german născut în România (n. 1941)

– 2006: A murit Mihai Andrei, primul redactor-şef al Agenţiei de presă Rador a S.R.R. (1990-1996); a fost una dintre cele mai mari voci ale „Jurnalului” Radiodifuziunii Naţionale; a publicat romanul „De ce tocmai eu?” şi romanul memorialistic „Din viaţa fascinantă a Radioului” (postum, 2007) (n. 1937)

– 2006: A murit Peter Hammer, matematician american originar din România; a fost fondator sau redactor-şef al mai multor reviste de specialitate: „Discrete Mathematics”, „Discrete Applied Mathematics”, „Annals of Discrete Mathematics”, „Discrete Optimization”, „Annals of Operations Research”, „SIAM Monographs on Discrete Mathematics and Applications”; a fost fondatorul şi directorul institutului RUTCOR (Rutgers University Center for Operations Research) (n. 1936, la Timişoara)

– 2013: A murit Vera Călin (născută Clejan), istoric literar, eseistă şi traducătoare stabilită în SUA (n. 1921) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Dhaka: Ministrul de externe chinez, Wang Yi, va vizita Bangladeshul, cu scopul de a stimula cooperarea bilaterală în domeniul comerțului, şi a dezvoltării aspectelelor securităţii (27 – 29 dec.)

– Pakistan: Manifestări ce marchează împlinirea a 7 ani de la moartea liderului opoziţiei, Benazir Bhutto

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1571: S-a născut Johannes Kepler, astronom şi matematician german, unul dintre fondatorii astronomiei moderne; pe baza observaţiilor sale şi ale profesorului său, astronomul danez Tycho Brahe, a descoperit legile de mişcare ale planetelor („legile lui K”) (m. 1630)

– 1585: A murit poetul francez Pierre de Ronsard (n. 1524). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 28 decembrie 1585

– 1822: S-a născut Louis Pasteur, chimist şi biolog francez; fondator al microbiologiei moderne; a elaborat principiile asepsiei şi a pus bazele imunologiei (m. 1895)

 

– 1832: S-a născut Pavel Mihailovici Tretiakov om de afaceri, critic, umorist şi colecţionar de artă rus, fondatorul Galeriei de artă plastică, din Moscova, care îi poartă numele (m. 1898)

– 1856: S-a născut André Gédalge, compozitor şi pedagog francez; printre elevii săi s-a numărat şi George Enescu (m. 1926)

– 1877, 27.XII. / 1878, 8.I: A murit Nikolai A. Nekrasov, poet şi jurnalist rus (n. 1821)

– 1883: S-a născut Cyrus S.[tephen] Eaton, industriaş american, unul dintre fondatorii mişcării pacifiste PUGWASH (m. 1979)

– 1896: S-a născut romancierul american Louis Bromfield (m. 1956)

– 1901: S-a născut Marlène Dietrich, actriţă americană de film de origine germană (m. 1992)

– 1902: S-a născut compozitorul ungar Ferenc Szabó (m. 1969)

– 1907: S-a născut Willem van Otterloo, dirijor, violoncelist şi compozitor olandez (m. 1978)

– 1923: A murit inginerul francez Alexandre Gustave Eiffel, promotor de seamă al construcţiilor metalice; a construit vestitul turn din Paris care-i poartă numele (n. 1832). NOTĂ: http://www.britannica.com/EBchecked/topic/180985/Gustave-Eiffel menţionează ca dată a morţii 28 decembrie 1923

– 1925: S-a născut Michel Piccoli, actor de film francez

– 1925, 27/28: A murit poetul rus Serghei Esenin (n. 1895)

– 1942: A murit americanul William G. Morgan, inventatorul voleiului (combinând elemente din baschet, baseball şi tenis, Morgan a inventat, în 1895, pe când era antrenor la Y.M.C.A – Asociaţia Creştină a Tinerilor, un joc devenit foarte popular) (n. 1870)

– 1945: A fost creat Fondul Monetar Internaţional – FMI, în urma ratificării, de către 28 de state, a Acordului cu privire la înfiinţarea FMI şi Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – BIRD, adoptat la Conferinţa monetară şi financiară de la Bretton Woods/SUA (1-22.VII.1944); funcţionează oficial de la 1.III.1947; FMI devine agenţie specializată a ONU la 15.XI.1947 (România a devenit membră a FMI la 15.XII.1972)

– 1948: S-a născut actorul francez de film Gérard Depardieu

– 1979: A început Războiul din Afganistan (desfăşurat până pe 15 februarie 1989). La această dată, 750 de soldaţi ai trupelor de elită sovietice au invadat Afganistanul şi l-au ucis pe preşedintele Hafizullah Amin. În războiul care a urmat, forţele afgane implicate au fost Partidul Popular Democrat din Afganistan, de orientare marxistă, susţinut de către forţele sovietice, care au luptat contra rebelilor islamişti Mujahedini. Rebelii au fost susţinuţi de mai multe ţări, printre care şi SUA, Arabia Saudită, Pakistan şi alte state musulmane, în contextul politic internaţional al Războiului Rece. Datorită costului mare şi a inutilităţii politice finale ale acestui conflict militar, războiul din Afganistan a fost, deseori, asemănat cu Războiul din Vietnam, americano-vietnamez. Până la mijlocul anilor ’80, peste cinci milioane de bărbaţi, femei şi copii – o treime din populaţia Afganistanului – a emigrat în Pakistan, Iran şi în alte ţări, într-unul din cele mai mari exoduri din lume de după al doilea război mondial. Bombardamentele ruseşti asupra satelor afgane au curmat aproape un milion de vieţi – 35 de ani

– 2002: A murit George Roy Hill, regizor american de film, scenarist, actor şi producător (n. 1921)

– 2003: A murit actorul britanic de film Alan Bates (n. 1934)

– 2007: A murit Jerzy Kawalerowicz, regizor, scenarist şi actor polonez de film (n. 1922)

– 2007: A murit, în urma unui atentat sinucigaş cu bombă în cursul unei manifestaţii electorale, în Rawalpindi, Benazir Bhutto, prim-ministru al Pakistanului din 1988 până în 1990 şi din 1993 până în 1996; după ce s-a reîntors din exil în octombrie 2007, a devenit liderul opoziţiei politice (n. 1953, în Karachi, provincia Sindh din Pakistan)

– 2010: A murit actorul francez de film Bernard-Pierre Donnadieu (n. 1949)