Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Cel mai odios asasin plătit de Pablo Escobar, intervievat de un român. „O aberaţie a legilor columbiene îi permite acestui om să fie liber“

Cel mai odios asasin plătit de Pablo Escobar, intervievat de un român. „O aberaţie a legilor columbiene îi permite acestui om să fie liber“

Publicat de Cosmin Meca, 11 noiembrie 2017, 13:00

Cătălin Stănciulescu, un tânăr român în vârstă de 31 de ani, a realizat un interviu cu John Jairo Velásquez Vásquez, unul dintre cei mai odioşi criminali ai secolului XX, care a fost eliberat recent din puşcărie şi trăieşte în Columbia. Velásquez a fost mâna dreaptă a traficantului de droguri Pablo Escobar şi a recunoscut uciderea a peste 250 de oameni, inclusiv a soţiei lui.

Cătălin Stănciulescu este un blogger specializat în turism. Coordonează proiectului BackPackYourLife, care presupune să relateze călătoria sa pe trei continente pe durata unui an. Canalul de Youtube al tânărului în vârstă de 31 de ani are peste 140.000 de abonaţi.

Recent, Stânciulescu a ajuns în Columbia. Influenţat şi de celebrul serial Narcos, tânărul român şi-a propus să vadă locuri care aduc aminte de Pablo Escobar, cel mai notoriu traficant de droguri din toate timpurile.

„În momentul de faţa mă aflu în Medellin, Columbia, şi am reuşit un lucru cel puţin înfricoşător. Fiind fascinat de Columbia şi dorindu-mi să cunosc această ţară îndeaproape, am început să caut lucruri interesante pe care să le prezint audienţei mele. Întrucât nu sunt un adept al atracţiilor mega turistice, am pregătit un plan, bine pus la punct, în care am integrat şi un tur al locurilor ce ne aduc aminte de povestea lui Pablo Escobar”, a declarat, pentru „Adevărul“, Cătălin Stănciulescu (foto jos Facebook/ Backpackyourlife).

Tânărul şi-a propus să-l întâlnească pe John Jairo Velásquez Vásquez (55 de ani), cunoscut drept liderul neoficial al asasinilor lui Pablo Escobar şi unul dintre cei mai odioşi criminali ai secolului al XX-lea. Este ultimul criminal din solda lui Escobar încă în viaţă. Până să fie arestat, în 1992, Velásquez a fost şeful echipelor de criminali ai lordului drogurilor din Columbia. La proces, Velásquez (cunoscut sub porecla „Popeye”) a recunoscut uciderea a peste 250 de oameni şi implicarea directă în peste 3.000 de crime comise de mafia lui Escobar. Printre altele, Popeye a recunoscut inclusiv uciderea propriei soţii, despre care a spus ulterior că, în ciuda faptului că o iubea, a fost nevoit s-o omoare fiindcă ar fi devenit informatoarea pentru forţele de ordine.

Despre Velásquez se mai spune că este responsabil pentru peste 200 de atentate cu bombă, inclusiv pentru doborârea unui avion, atentat în urma căruia au murit 107 oameni.

În 1992, Velásquez a fost condamnat la închisoare pentru terorism, trafic de droguri, complicitate la terorism şi omucidere. Cum în Columbia sistemul judiciar prevede o pedeapsă maximă de 30 de ani pentru orice tip de crimă, Popeye a fost eliberat condiţionat în august 2014, după 23 de ani şi trei luni în spatele gratiilor.

Cătălin Stănciulescu spune că a fost ajutat să-l găsească pe Popeye de către un poliţist columbian pe nume Carlos. Potrivit informaţiilor aflate de român în Columbia, Velásquez şi-ar schimba domiciliul de patru ori pe săptămână de frică să nu fie ucis.

„În anii ’90, Carlos fusese un poliţist care se luptase ani de zile cu imperiul lui Pablo Escobar, iar acesta a fost motivul pentru care am ales ca el să fie cel care ne va prezenta întreaga poveste. La un moment dat, aşa, fără să mă gândesc foarte mult, l-am întrebat pe acesta: «Carlos, dacă aş vrea să îi iau un interviu lui Popeye, m-ai putea ajuta?». Răspunsul a venit, fulgerător: «Da, cum să nu!» şi Carlos a şi pus mâna pe telefon şi l-a sunat pe acesta, eu putând auzi întreaga conversaţie”, mărturiseşte Cătălin.


Românul s-a pozat alături de Popeye în „bârlogul“ fostului şef criminal FOTO Facebook/Backpackyourlife

În cadrul interviului filmat, Popeye vorbeşte cu nonşalanţă despre crimele pe care le-a comis, despre lucrurile pe care le ştie despre România sau despre viaţa de asasin.

Printre altele, în debutul conversaţiei, columbianul a luat un pistol şi a tras frenetic, cu gloanţe oarbe, pe fereastra apartamentului unde a avut loc interviul.

„O aberaţie a legilor columbiene îi permite acestui om să fie liber acum. Ba, mai mult Popeye este, în momentul de faţă, youtuber urmărit de peste 500.000 de oameni şi este căutat de mai toate televiziunile şi publicaţiile din întreaga lume. Recent, cei din reţeaua Netflix au făcut o serie separată, intitulată Alias J.J., în baza poveştii sale, iar produsul se bucură de un real succes. Toate aceste informaţii, pe care le ştiam în momentul în care i-am pus întrebarea lui Carlos, m-au făcut să-mi doresc o întâlnire cu acest om”, afirmă Cătălin Stănciulescu.

Tânărul român mai spune că fostul criminal acceptă greu întâlniri faţă în faţă. „În principiu, Popeye nu se întâlneşte cu oricine, este foarte precaut, acceptă doar colaborări foarte mari şi este extrem de greu de găsit. Eu consider că am avut noroc întâlnindu-l pe Carlos şi stabilind cu acesta o relaţie de prietenie. Acum, vă spun un lucru: nu îl admir pe Popeye, Doamne Fereşte! Omul este un criminal, un asasin ce, alături de Pablo Escobar, au îngenuncheat societatea columbiană. Materialul video este unul brut, foarte puţin editat şi prezintă exact întâlnirea, aşa cum a fost, fără artificii sau exagerări”.

Cătălin Stănciulescu spune că interviul integral va fi postat pe 11 noiembrie, de la ora 17.00, pe canalul lui de Youtube.

sursa: adevarul.ro

Un senzor magnetic levitant ar putea măsura semnale extrem de slabe
Fapt divers vineri, 7 august 2026, 10:49

Un senzor magnetic levitant ar putea măsura semnale extrem de slabe

O echipă de cercetare a dezvoltat un senzor magnetic levitant conceput să detecteze câmpuri extrem de slabe. Dispozitivul ar putea fi adaptat...

Un senzor magnetic levitant ar putea măsura semnale extrem de slabe
Cele mai clare imagini ale Soarelui dezvăluie mici vârtejuri de plasmă
Fapt divers joi, 6 august 2026, 10:16

Cele mai clare imagini ale Soarelui dezvăluie mici vârtejuri de plasmă

Observații realizate cu Daniel K. Inouye Solar Telescope au identificat pe suprafața vizibilă a Soarelui structuri interpretate drept...

Cele mai clare imagini ale Soarelui dezvăluie mici vârtejuri de plasmă
Astronomii găsesc noi indicii că rotația galaxiilor începe înainte de formarea lor completă
Fapt divers joi, 6 august 2026, 09:59

Astronomii găsesc noi indicii că rotația galaxiilor începe înainte de formarea lor completă

O nouă analiză relatată de Science oferă indicii că o parte din momentul cinetic al galaxiilor poate fi imprimată încă din stadiul halourilor...

Astronomii găsesc noi indicii că rotația galaxiilor începe înainte de formarea lor completă
Cercetătorii propun un cadru pentru reducerea riscurilor AI în sănătatea publică
Fapt divers miercuri, 5 august 2026, 10:26

Cercetătorii propun un cadru pentru reducerea riscurilor AI în sănătatea publică

Un articol publicat în Nature propune un cadru de „harm reduction” pentru utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în sănătatea...

Cercetătorii propun un cadru pentru reducerea riscurilor AI în sănătatea publică
Fapt divers miercuri, 5 august 2026, 10:21

NASA pregătește lansarea telescopului Nancy Grace Roman

Telescopul spațial Nancy Grace Roman se apropie de lansare, NASA indicând în prezent data de 30 august 2026, la ora 11:26 UTC, cu o rachetă...

NASA pregătește lansarea telescopului Nancy Grace Roman
Fapt divers miercuri, 5 august 2026, 10:18

Telescopul Webb obține detalii mai fine prin interferometrie

NASA prezintă noi rezultate obținute cu modul de interferometrie al telescopului James Webb. Tehnica folosește segmentele oglinzii într-un mod...

Telescopul Webb obține detalii mai fine prin interferometrie
Fapt divers marți, 4 august 2026, 10:00

Atari revine pe profit și raportează cele mai mari venituri din ultimul deceniu

Atari a revenit pe profit după ani de restructurări, iar veniturile anuale au ajuns la aproximativ 56 de milioane de euro, cel mai ridicat nivel al...

Atari revine pe profit și raportează cele mai mari venituri din ultimul deceniu
Fapt divers marți, 4 august 2026, 09:58

Un dispozitiv fotonic transformă mai eficient semnalele radio în lumină

Cercetătorii au combinat o antenă rezonantă pentru frecvențe radio cu un modulator electro-optic de tip microring, obținând un dispozitiv...

Un dispozitiv fotonic transformă mai eficient semnalele radio în lumină