Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Chiriile datorate de persoanele cu venituri reduse care beneficiază de locuințe ANL vor fi diminuate

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 6 aprilie 2017, 09:56

Chiriile datorate de persoanele cu venituri reduse care beneficiază de locuințe ANL vor fi diminuate și vor fi calculate după noi criterii, raportate la venitul realizat pe membru de familie, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate miercuri de Guvern, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Potrivit unui comunicat al Executivului, remis AGERPRES, modificările aduse au scopul să asigure protecția socială persoanelor cu venituri mici, prin limitarea cuantumului chiriei, astfel: maximum 10% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe țară; maximum 20% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, dacă venitul brut pe membru de familie este mai mare decât salariul minim brut pe țară, dar nu depășește 100% salariul minim brut pe țară garantat în plată; maximum 30% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, dacă venitul brut pe membru de familie depășește 100% din salariul minim brut pe țară, dar nu mai mult de 5.000 lei.

Executivul precizează că reducerea chiriilor pentru persoanele care beneficiază de locuințe ANL are loc în condițiile în care, prin OUG, se diminuează: cheltuielile de administrare, întreținere și reparații de la 1,11% din valoarea de înlocuire a construcției la maxim 0,8% din valoarea de înlocuire a construcției; coeficientul specific rangului localității se extinde între 0,6, specific satelor, și 1, pentru București; coeficientul de venit scade la 0,8 pentru chiriașii al căror venit pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe economie.

De asemenea, prin OUG, se ponderează chiriile și cu un coeficient care ține cont de anul de recepție a blocului ANL, care variază între 0,85 pentru imobilele construite până la finalul anului 2004 și urcă la 1 pentru cele ridicate începând cu 2016, precizează Guvernul.

Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, este principalul program implementat de ANL. Programul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuințe construite prin ANL și destinate închirierii, persoane care nu își permit să cumpere sau să închirieze o locuință de pe piața liberă, se mai arată în comunicat.

sursa: www.agerpres.ro

Noul ministrul al Educației susține fiscalizarea meditațiilor
National luni, 26 octombrie 2026, 09:58

Noul ministrul al Educației susține fiscalizarea meditațiilor

Noul ministru al Educației consideră că meditațiile trebuie fiscalizate și că amploarea acestui fenomen indică probleme ale școlii...

Noul ministrul al Educației susține fiscalizarea meditațiilor
Proiectul ”Noua Casă”, cu avans de 5% pentru tineri, pe agenda Senatului
National luni, 26 octombrie 2026, 09:46

Proiectul ”Noua Casă”, cu avans de 5% pentru tineri, pe agenda Senatului

Iniţiativa legislativă, care prevede că tinerii sub 35 de ani pot cumpăra locuinţe prin programul „Noua Casă”, cu un avans de numai 5%,...

Proiectul ”Noua Casă”, cu avans de 5% pentru tineri, pe agenda Senatului
Prima rectificare bugetară, în atenția executivului condus de Luca Niculescu
National luni, 26 octombrie 2026, 09:33

Prima rectificare bugetară, în atenția executivului condus de Luca Niculescu

Guvernul Luca Niculescu se pregătește să facă prima rectificare bugetară din an, dedicată în special domeniului sănătății. Aceasta va...

Prima rectificare bugetară, în atenția executivului condus de Luca Niculescu
Creştinii îl sărbătoresc, astăzi, pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
National luni, 26 octombrie 2026, 09:26

Creştinii îl sărbătoresc, astăzi, pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Creştinii îl sărbătoresc, astăzi, pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, martir creştin din secolul al IV-lea. La Bucureşti, pe Dealul...

Creştinii îl sărbătoresc, astăzi, pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
National vineri, 23 octombrie 2026, 17:30

Fiul fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, a fost reținut. El este acuzat de viol și agresiune sexuală

Informația reținerii lui Alexandru Toader a fost publicată de site-ul dezvăluirea.ro. Apoi ea a fost confirmată printr-un comunicat al...

Fiul fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, a fost reținut. El este acuzat de viol și agresiune sexuală
National vineri, 23 octombrie 2026, 14:59

Ninge din nou pe Transfăgărășan

Ninge din nou pe Transfăgărășan. Drumarii intervin cu utilaje de deszăpezire și cu materiale antiderapante pentru curățarea carosabilului,...

Ninge din nou pe Transfăgărășan
National vineri, 23 octombrie 2026, 14:05

MAI: Nava comercială lovită de drone în Marea Neagră s-a răsturnat și e în pericol de scufundare

La bord se aflau 13 marinari, ucraineni și azeri. Până acum, salvatorii au recuperat nouă persoane în viață și trupul neînsuflețit al unui...

MAI: Nava comercială lovită de drone în Marea Neagră s-a răsturnat și e în pericol de scufundare
National vineri, 23 octombrie 2026, 13:48

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv

Curtea de Apel a desființat în totalitate încheierea contestată și, rejudecând cauza, a respins solicitarea lui Georgescu. „Respinge ca...

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv