Connect with us

Evenimente

Conferinţa Ortopezilor şi Traumatologilor din Oltenia (update)

În perioada 14 – 16 octombrie, la Caracal, în județul Olt se va desfășura cea de-a XIV-a ediţie a Conferinţei Ortopezilor şi Traumatologilor din Oltenia.

Published

on

În perioada 14 – 16 octombrie, la Caracal, în județul Olt se va desfășura cea de-a XIV-a ediţie a Conferinţei Ortopezilor şi Traumatologilor din Oltenia, eveniment anual cu participare internaţională care, în acest an, are ca temă Patologia Coloanei Vertebrale și Patologia Bazinului Osos.

conferinta

Evenimentul este organizat de Societatea Ortopezilor și Traumatologilor din Oltenia (SOTO), sub înaltul patronaj al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, în parteneriat cu Asociaţia „Ortopedia” Craiova, Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova, Colegiul Medicilor Olt, în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local Caracal, Asociaţia „Fii şi Prietenii Caracalului” şi Asociaţia Orthopedu Caracal.

Conform declarației preşedintelui comitetului de organizare, dr. Alexandra Popa, lucrările conferinţei se vor deschide pe 14 octombrie, ora 17.00, la Teatrul Naţional „Ştefan Iordache” din Caracal.

Despre participare și temele dezbătute ne-a vorbit prof. univ. dr.  Dan Grecu, președintele SOTO:

soto-4 soto-3 soto-2 soto-1

 

Foto: arhiva SOTO